Un om de afaceri afirmă că este victima unui atac raider organizat de ”grupul criminal” al lui Vladimir Andronachi
S-a trezit cu procurorii la ușă, a stat o lună în Penitenciarul nr.13 și aproape un an - în arest la domiciliu. Apoi a fost dus prin instanțe mai bine de cinci ani. Este istoria lui Alexandru Sofronov, care susține că este victima unui atac de tip raider organizat de ”grupul criminal” al fostului deputat Vladimir Andronachi. Acesta este plecat din Republica Moldova și, deci, inabordabil. Calvarul a început în 2017, când Sofronov și prietenul său, care nu mai este în viață, au cumpărat terenuri în Bulgaria. Tranzacția a fost efectuată în conformitate cu legislația statului bulgar, dar procurorii de la Chișinău aveau altă părere. Alexandru Sofronov s-a pomenit cu un dosar penal.
În 2008, Alexandru Sofronov și prietenul său au deschis o companie în Bulgaria pentru a procura un teren agricol în apropiere de litoral. Ulterior, după criza economică globală din 2008, printr-o decizie comună, cei doi au decis să vândă lotul respectiv. În 2017, după decesul partenerului său de afaceri, Sofronov avea toate împuternicirile pentru a finaliza tranzacția.
ALEXANDRU SAFRONOV, om de afaceri: "Totul s-a petrecut în Bulgaria. Eu am avut drepturi depline, iar tranzacția a fost efectuată în strictă conformitate cu legislația Republicii Bulgaria. Au fost verificate toate împuternicirile mele și a firmei, cu care a fost efectuat schimbul. Totul a fost legal și verificat de notar. În orice țară, chiar și la noi în Moldova, daca ceva nu este legal, notarul nu semnează nimic. Prietenul meu presupunea că, dacă fosta lui soție va pune mâna pe teren, vor fi mari probleme, pentru că era în mari litigii cu ea."
Mai târziu, Elena Țugulea, fosta soție a partenerului de afaceri al lui Sofronov, reușește să intre, împreună cu copiii, în posesia companiei din Bulgaria.
ALEXANDRU SAFRONOV, om de afaceri: "După ce a efectuat toate modificările în Bulgaria, a văzut că a fost un schimb de loturi, dar nu a întreprins nimic în statul respectiv."
Elena Țugulea a decis să apeleze la autoritățile din Republica Moldova, prezentând o cerere în care a anunțat despre pretinse acțiuni ilegale a lui Sofronov în Bulgaria.
ALEXANDRU SAFRONOV, om de afaceri: "M-am trezit cu procurorii PCCOCS la ușă. Au intrat în apartament, au prezentat ordonanța de punere sub învinuire, arest și așa mai departe. Plângerea doamnei a fost înregistrată pe 11 iunie, iar pe 18 iunie era gata și ordonanța. În cinci zile a fost efectuată toată cercetarea penală și eu am fost pus sub învinuire. Totul a avut la bază doar plângerea doamnei. Nu a prezentat niciun act, doar că a ajuns în Bulgaria și a văzut ca a fost deposedată de un lot."
Avocatul omului de afaceri a încercat să afle de la procurori de ce cazul este investigat în Republica Moldova și nu în Bulgaria, unde sunt înregistrate firmele respective, dar nu au primit niciun răspuns. Totul a devenit clar în timpul întâlnirii private între avocații celor două părți, la care a participat și Ruslan Berlinschi, unul dintre cei mai vechi parteneri de afaceri ai fostului deputat Vladimir Andronachi.
ALEXANDRU SAFRONOV, om de afaceri: "Domnul Berlinschi i-a spus avocatului meu că lotul trebuie întors înapoi, altfel eu voi sta închis mult și bine. De ce trebuia să întorc lotul? Pentru că în Bulgaria, după ce a fost efectuata tranzacția, eu am intrat în componența fondatorilor firmei unde a fost schimbat lotul. Eu trebuia să finalizez afacerea cu lotul și am efectuat niște schimbări în noua firmă, unde am și devenit fondator."
Presiunile au continuat, doar că de această dată la un alt nivel. S-a întâmplat în timp ce Sofronov urma să fie transportat din penitenciar la PCCOCS, pentru a fi audiat.
ALEXANDRU SAFRONOV, om de afaceri: "În mașină, foarte deschis, ofițerul de la PCCOCS mi-a spus: Alexandru, noi putem să hotărâm întrebarea. Tu trebuie nouă să ne achiți 25 de mii de euro, îți aducem notar la penitenciar și îți spunem pe ce persoană scrii procura, ca ulterior aceasta să administreze firma, după care vei fi scos. După, am ajuns la procurorul Vasile Golban. Acesta mi-a zis că putem să schimbam articolul, să revenim la poziția inițială, să facem un fel de abuz de putere și până la urma scap. Le-am cerut să-mi arate ce crimă am comis. Domnul Vasile Golban a zâmbit și mi-a zis că nu am învățat nimic de când stau în penitenciar."
Procurorul Vasile Golban a instrumentat dosarul de la bun început. Acesta a devenit cunoscut opiniei publice în timp ce era procuror de caz pe dosarul penal al omului de afaceri Andrei Tranga, acuzat de șantaj. Dosarul a fost clasat în august 2019, după venirea la putere a Partidului Acțiune și Solidaritate, și după fuga liderului PD, Vladimir Plahotniuc. L-am sunat pe Vasile Golban pentru o reacție. Acesta se afla într-o ședință și ne-a rugat să revenim. Peste o oră l-am sunat din nou, dar fără succes.
Dosarul încă se află în prima instanță. Alexandru Safronov crede că totul s-a făcut la comanda lui Vladimir Andronachi, iar scopul lui ar fi preluarea afacerii din Bulgaria.
ALEXANDRU SAFRONOV, om de afaceri: "De aici reiese că noi avem de furcă cu un dosar pornit la comandă de o grupare. A fost și un material unde apar toți eroii noștri și sunt implicați în alte scheme foarte dubioase. Este vorba despre Elena Țugulea, Ruslan Berlinschi și în spatele lor - Vladimir Andronachi. Nu îmi este frică să spun asta pentru că așa și este."
Pentru a afla detalii, am sunat-o pe Elena Țugulea, fosta soție a partenerului de afaceri al lui Sofronov.
ELENA ȚUGULEA, fosta soție a partenerului de afaceri a lui Alexandru Sofrovon: "- Alo. - Alo, doamna Elena? - Da. - Vă deranjează Călin Jucovschi de la Jurnal TV. Aveți câteva minute libere? - Nu, sunt ocupată. - Când aș putea să revin? - Dar cu ce întrebări? - Referitor la dosarul care a fost deschis în anul 2018 pe numele lui Alexandru Sofronov. Se referă la compania din Bulgaria și la tranzacția loturilor agricole. - Bine, am să revin eu puțin mai târziu. - Sunt niște acuzații în adresa dumneavoastră și vrem să fim siguri că dacă revenim ne răspundeți la apel. - Nu pot să vă spun. Bine. La revedere. Mulțumim și o zi bună."
Am sunat mai târziu, dar femeia nu ne-a răspuns la apel.
Elena Țugulea apare în mai multe investigații jurnalistice ca partener de afaceri al lui Andronachi, inclusiv în firma, care administrează cunoscuta Carieră de la Micăuți. Și Ruslan Berlinschi este unul dintre cei mai vechi parteneri de afaceri ai lui Andronachi. Jurist de profesie, angajat al Băncii Naționale până în 2011, iar ulterior angajat în câteva întreprinderi strategice de stat: Metalferos, Tutun CTC și Calea Ferată a Moldovei. Acesta a refuzat să vorbească cu noi.
Avocatul lui Alexandru Sofronov, Gheorghe Malic, a declarat că implicarea procuraturii din Republica Moldova în acest caz este ilegală.
GHEORGHE MALIC, avocat: "Sunt relații civile care trebuiau rezolvate doar în Bulgaria și nu în Moldova. Prin urmare, orice implicare a organelor de drept ale Republicii Moldova, chiar și civile, nu este doar o încălcare a drepturilor și libertății lui Sofornov, dar și a suveranității Republicii Bulgare. Este o depășire a atribuțiilor de serviciu a celor din Republica Moldova, pentru că nu poți să treci peste limitele legale, dar ei au făcut-o în mod obraznic."
Alexandru Sofronov spune că a stat ilegal în penitenciar și în arest la domiciliu, iar în toată această perioadă au fost comise mai multe abateri de ordin judiciar. După finalizarea dosarului penal, Alexandru Sofronov este gata să depună cerere la CEDO împotriva Republicii Moldova.