Patrula Jurnal TV, 1 Decembrie
1 decembrie 2024, 21:59
Analiza stării criminogene din țară, cazuri șocante, detalii emoționante, imagini...
Analiza stării criminogene din țară, cazuri șocante, detalii emoționante, imagini exclusive, flagranturi, declarații și dosare de rezonanță din justiție.
Șase persoane au fost reținute în cadrul mai multor cauze penale, pornite pe fapte de corupție comise de angajați ai Agenției Servicii Publice. Bănuiții ar fi creat o schemă de pretindere a banilor de la persoanele care intenționau să obțină permise de conducere. Pentru eliberarea unui astfel de document, cei vizați în dosar cereau între 350 și o mie de euro.
Controversatul Ilan Șor a fost condamnat la 15 ani de pușcărie. Totodată, instanța a decis să îi fie sechestrate bunurile în valoare de cinci miliarde de lei. „Prin această hotărâre au crescut șansele ca Șoe să fie extrădat de autoritățile din Israel”, spune șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin. Decizia instanței va permite confiscarea bunurilor lui Șor de peste hotare, dacă vor fi identificate.
Utilizarea panglicii negru-oranj și a simbolurilor V și Z rămâne a fi o încălcare a legii. Este precizarea Curții Constituționale, care a reacționat la valul de critici aduse la adresa instituției după emiterea unei hotărâri legate de panglică. Decizia ar lăsa, însă, anumite semne de întrebare, în contextul în care aceste simboluri ar semnifica, în sine, agresiune militară și susținerea crimelor de război, spun unii experți în drept. Agenții constatatori care vor identifica peroane, care ar încălca legea în acest sens, urmează să examineze minuțios toate circumstanțele fiecărui caz particular, a menționat ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.