Jurnalul orei 19, 29 Noiembrie
Prezentat de Sofia Obadă
Cele mai importante titluri ale ediției:
1. Tariful la gazele naturale crește cu peste 27%. ANRE a aprobat astăzi majorarea tarifelor pentru consumatorii casnici cu trei lei și 62 de bani pentru un metru cub de gaz. Cât vor trebui să scoată din buzunar cetățenii, aflați imediat.
2. Mărimea compensațiilor la plata facturilor va crește proporțional cu majorarea tarifelor. Declarația a fost făcută de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Cât va constitui ajutorul la contor pentru luna noiembrie, vă spunem la știri.
3. Mii de georgieni au ieșit aseară în stradă în capitala Tbilisi şi în alte oraşe din Georgia. Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că partidul puterii a suspendat pentru următorii patru ani discuţiile de aderare a țării la Uniunea Europeană.
4. Întreprinderea de stat „Aeroportul Internațional Chișinău” a fost obligată să-i achite soției lui Igor Ciofu, ucis în atacul armat de la aerogară din vara anului trecut, peste patru milioane 383 de mii de lei.