Jurnalul orei 17, 28 Septembrie
Jurnalul orei 17:00 28 septembrie 2021, 19:22 | 753

Prezentat de Sofia Obadă

Autoritatea Națională de Integritate a mai emis un act de constatare pe numele fostului deputat Dumitru Diacov. Potrivit autorității, acesta ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităților. Controlul pe numele lui Dumitru Diacov a fost inițiat în baza unei sesizări, la începutul acestui an. ”Se face la comandă”, a reacționat fostul legislator.

Pușcăriile ilegale din regiunea transnistreană prezintă pericol real pentru viața și sănătatea deținuților. Constatările aparțin Curții Europene pentru Drepturile Omului, care a condamnat Rusia în baza unei plângeri depuse de mama unui deținut decedat în unul din penitenciarele din stânga Nistrului.

Tinerii nu se grăbesc să se vaccineze anti Covid. Potrivit Ministerului Sănătății, cea mai mică rată de acoperire vaccinală se înregistrează în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani. Pornind de la această situație, în Chișinău a fost lansată campania de informare „Pune umărul, vaccinează-te!”.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie