Jurnalul orei 15, 31 Ianuarie
Jurnalul orei 15:00 31 ianuarie 2024, 20:55 | 622

Prezentat de Călin Jucovschi

Temperaturile pozitive nu îi împiedică pe amatorii de pescuit la copcă să iasă pe gheață. Pe lacul Ghidighici, pescarii pot fi văzuți de dimineața până seara. Pe unii dintre ei i-am surprins la final de zi, când deja se pregăteau să plece acasă. Deși specialiștii au atenționat că gheața este fragilă și că pescuitul în această perioadă e periculos, oamenii nu se gândesc la riscuri și spun că lacul e bocnă.

Comisia Situații Excepționale a anulat decizia autorităților locale din Chișinău privind instituirea taxelor pentru activitatea grupelor cu program prelungit. A fost anulat și ordinul prin care CSE municipal a anulat ordinul Ministerului Educației și Cercetării prin care a fost demis șeful Direcției educație, Andrei Pavaloi. În cazul nerespectării acestei decizii, vor fi implicate Centrul Național Anticorupție și Procuratura, spune ministrul Educației.

O nouă provocare cu tentă separatistă la Comrat. Administrația din autonomia găgăuză s-a pregătit să sărbătorească cu fast, pe 2 februarie, marcarea a zece ani de la cele două referendumuri ilegale din regiune – unul cu privire la declararea independenței Găgăuziei față de Republica Moldova, dacă aceasta își pierde suveranitatea, și altul privind aderarea autonomiei la Uniunea Vamală Rusia - Belarus - Kazahstan. Pentru evenimentul de vineri, s-a dispus participarea școlilor din regiune. Ministerul Educației s-a autosesizat pe marginea acestui caz. Între timp, șefa Direcției de Învățământ de la Comrat și-a anulat ordinul, iar profesorii și elevii nu vor mai fi nevoiți să se prezinte la marșul din 2 februarie.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie