Biserica din Cricova cu hramul „Sfântul Alexandru de Svir” a trecut, la solicitarea enoriașilor săi, în subordinea Mitropoliei Basarabiei
Social 22 iulie 2024, 20:19 | 380

Biserica din Cricova cu hramul „Sfântul Alexandru de Svir” a trecut, la solicitarea enoriașilor săi, în subordinea Mitropoliei Basarabiei. Anunțul a fost făcut de parohul lăcașului de cult, Andrei Percic. În scurt timp, Mitropolia Moldovei a transmis într-un comunicat că preotul din localitate a fost „oprit de a oficia cele sfinte”.

Parohul bisericii din Cricova, Andrei Percic, a precizat că trecerea de la Patriarhia Rusă la Patriarhia Română nu este un moft ori un act politic, economic sau social. Decizia a fost adoptată ca urmare a demersurilor și solicitărilor comunității ortodoxe din localitate.

ANDREI PERCIC, parohul bisericii „Sfântul Alexandru din Svir”,Cricova: "Am luat decizia de a adera la Patriarhia Română, Mitropoliei Basarabiei, în urma solicitărilor creștinilor parohiei noastre, care nu de astăzi, de ieri, dar parohia noastră are de-acum opt ani... chiar de la început.Și mai ales cu începutul invaziei din Ucraina, a războiului în Ucraina, un număr tot mai mare de creștini s-a ajuns la o mare majoritate a parohiei, care insistă ca să aderăm din cadrul Patriarhiei Ruse Mitropolia Moldovei în cadrul Patriarhiei Române Mitropoliei Basarabiei."

Mitropolia Moldovei a emis o reacție ca urmare a deciziei preotului și a enoriașilor din Cricova de a trece sub oblăduirea Mitropoliei Basarabiei. Mitropolitul Vladimir a semnat decretul prin care îl eliberează din funcție pe parohul Andrei Percic. În decizie se arată că din cauza nesupunerii față de autoritățile bisericești ierarhic-superioare și încălcării jurământului depus la hirotonie, preotul Andrei Percic a fost „oprit de a oficia cele sfinte începând cu data de 22 iulie”.

ANDREI PERCIC, parohul bisericii din Cricova: "Este nulă și neavenită pentru că noi nu avem altă modalitate de a ne alătura bisericii neamului. Nu ne permit... Putem să solicităm mult și bine, dar se refuză pe acest motiv și poate pe alte motive. Dacă dorim să plecăm din Mitropolie, se eliberează document, carte de eliberare. Iar pe acest motiv nu se eliberează și atunci noi nu avem nicio posibilitate de a proceda așa cum cer ei."

Parohul de la Cricova a adăugat că va activa în continuare și va continua să folosească același calendar și să prăznuiască sărbătorile creștine la fel ca până acum. Andrei Percic a mai spus că va săvârși aceleași Sfinte Taine: botez, cununie, rugăciuni și înmormântare sau sfințirea caselor.

Opinia ta contează. Comentează!