Aeroportul Internațional Chișinău a fost obligat să-i achite soției lui Igor Ciofu peste patru milioane 383 de mii de lei
Întreprinderea de stat „Aeroportul Internațional Chișinău” a fost obligată să-i achite soției lui Igor Ciofu, ucis în atacul armat de la aerogară din vara anului trecut, peste patru milioane 300 de mii de lei. Hotărârea a fost pronunțată joi, 28 noiembrie, de Judecătoria Chișinău, sediul Centru.
Familia agentului de securitate aeroportuară, Igor Ciofu, a cerut de la administrația aerogării achitarea a peste șapte milioane de lei. Instanța a dispus însă încasarea unei sume cu aproape trei milioane de lei mai mică. Chiar și așa, dacă angajatorul nu va oferi suma indemnizației pe care a cerut-o familia lui Igor Ciofu, atunci se va merge cu recurs la instanța de apel, a declarat Daniela Mârza, avocatul părții vătămate.
DANIELA MÂRZA, avocatul părții vătămate: "Cererea noastră a fost admisă parțial. Inițial, suma indemnizației care a fost calculată în baza actelor contabile care nouă ne-au fost prezentate, deci au fost șapte milioane 246 de mii 192 de lei și 80 de bani. După care angajatorul ne-a prezentat încă niște acte contabile care sume ca exemplu premiile acordate în concedii și zilele de sărbători nu se calculează. Atunci calculează salariu mediu anual, de unde a fost micșorată."
Contactați de Jurnal TV, reprezentanții Aeroportului Internațional Chișinău au spus că nu comentează o hotărâre a instanței care nu este definitivă și irevocabilă și că vor înregistra o cerere de apel asupra hotărârii instanței de fond.
Igor Ciofu, fost angajat al Serviciului Protecție și Pază de Stat, activa drept agent de securitate la Aeroport. El și polițistul de frontieră Serghei Muntean și-au pierdut viața pe 30 iunie 2023, după ce un cetățean al Tadjikistanului a deschis focul, urmare a primirii refuzului de a intra în Republica Moldova. Atacatorul a sustras arma de la polițistul de frontieră și a tras mai multe gloanțe. Agresorul a fost neutralizat și încătușat de trupele speciale. Acesta era căutat de autoritățile de la Dușanbe pentru participarea la răpirea, în seara zilei de 23 iunie 2023, a prim-vicepreședintelui unei bănci. Pe 3 iulie, atacatorul a murit la spital.