Kievul obține garanții de securitate
Uniunea Europeană și două țări membre, Lituania și Estonia, au semnat astăzi acorduri de securitate cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la un summit de la Bruxelles. Este vorba de angajamentul blocului de a ajuta Ucraina în nouă domenii ale politicii de securitate și apărare - inclusiv livrările de arme, pregătirea militară și cooperarea în industria de apărare, scrie Reuters.
Volodimir Zelenski a semnat acordul în cadrul unei ceremonii alături de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi de preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Pactul, împreună cu documentele semnate cu Lituania și Estonia, este destinat să completeze alte acorduri similare, încheiate între Ucraina și aliații săi, în timp ce își continuă apărarea împotriva invaziei Rusiei.
CHARLES MICHEL, președintele Consiliului European: "Știm că luptați pentru libertatea voastră, pentru țara, viitorul vostru și pentru copii. Dar luptați, de asemenea, pentru valorile și principiile noastre comune. Și cred că trebuie să explicăm peste tot în Europa că susținând Ucraina, susținem stabilitatea, prosperitatea continentului european în viitor."
VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: "Sunt recunoscător că pe durata acestor ani dificili pentru noi toți, pentru Europa, am menținut unitatea și am asigurat că Europa e mai puternică. Lumea a văzut eficiența Europei în abilitatea noastră de a lua decizii corecte, la timpul potrivit."
Acordul conţine şi o nouă procedură de consultare în situaţii de criză. Dacă Rusia va ataca din nou Ucraina după actuala invazie sau foloseşte arme nucleare în timpul războiului în curs, Uniunea Europeană şi Ucraina trebuie să organizeze consultări de urgenţă, în 24 de ore, la cererea oricărei dintre cele două părţi, pentru a discuta despre un posibil sprijin.
Kievul are astfel de pacte cu Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Germania. Oficialii spun că acordurile nu sunt aceleași cu pactul de apărare reciprocă dintre națiunile NATO, ci sunt angajamente de a oferi Ucrainei arme și alte ajutoare pentru a-și consolida propria securitate și a descuraja orice invazie viitoare, scrie Reuters.