ANA GONȚA: "Nu prea țin minte momentele acestea, nu-mi aduc aminte eram micuță."

ANA GONȚA: "-Mereu mă gandeam la mama mea poate vine mama mea și mă ia, mă gandeam la diferite. Nu ne-a vizitat deloc, veneau adică părinți la copii, era acolo un gard și mereu ne uitam da poate vine mama mea, așa mereu spuneam. -Și a venit? -Niciodată."

În schimb tânăra își amintește cu nostalgie de anii pe care i-a petrecut la orfelinat. Locul în care, susține, că a avut parte de căldură și oameni care i-au dăruit o copilărie fericită.

ANA GONȚA: "Deci îmi amintesc de la orfelinat, o amintire pe care o țin minte cel mai bine a fost ziua în care a fost înfiată sora mea Anastasia. Plangeam după ea, eram micuță, eram clasa a 5-a. -Și Nastea? -1 sau 2 cam așa."

ANA GONȚA: "Eram deprinsă cu ea, o luam la mine sus în camera fetelor, mă jcam. Plangeam mă țin minte și eram tristă."

La vârsta de 11 ani a fost luată sub tutelă alături de sora mai mică.

ANA GONȚA: "După care a aflat femeie care a luat-o pe sora mea că mai are încă 4 frați și ea a decis să mă ieie pe mine. Deja am venit la Orhei am terminat studiile gimnaziale, după care a urmat colegiul de medicină Orhei și deja sunt pe ultima sută de metri."

Spre deosebire de sora mai mică, care fusese luată sub tutelă la 2 ani, Ana s-a adaptat mai greu regulilor din noua casă.

ANA GONȚA: "Desigur acolo era un regim aici cu totul alt regim și atunci cand mergeam la școală mergeam îmi părea bine, eu sunt ca toți copii deja. La orfelinat tot învățai, tot te duceai la lecție, dar cand mergeai pe drum, te duci la școală, mai vezi oameni, așa-i eram fericită."

ANA GONȚA: "Da pentru mine a fost o pată pe care o țin minte foarte bine. Eram timidă, eu nu comunicam cu alții, stăteam deoparte, ei se duceau, vorbeau, dar eu stăteam în bancă permanent, nu vorbeam. Era o persoană care trebuia să mă încurajese să imi zică Anișoara tu așa așa trebuie să faci să te deprinzi în anturajul în care ești. Dar din păcate eu nu am fost susținută și eu credeam că așa este bine, trbeuie să taci să nu vorbești cu colegii."

Tot ce știe despre mama biologică este că și-a refăcut viața, mai are un copil, iar de cei 5 copii și-a amintit o singură dată în mai bine de 10 ani.

ANA GONȚA: "Ne simțeam singuri, pot să spun că într-un fel am fost lepădați și mereu plangeam cand vedem că la alți copii mama lor vine dar mama noastră nu venea."

ANA GONȚA: "-Noi eram atunci mici nu prea ne gandeam noi la lucrurile acestea, dar acum deja cand suntem destul de maturi știm care e situația și credcă niciodată nu am să o iert. -De ce? -Eu credcă cat de greu ți-ar fi ție, nu ar trebui să lași copiii tăi."

ANA GONȚA: "Recunosc că ia fost greu dar avea susținerea celor apropiați și ea putea să ne crească. Pe dansa a pus stăpanire alcoolul după ce a decedat tata, ea servea alcool."

ANA GONȚA: "-Deja eu eram însărcinată cu copilul, am plecat la străbunica noastră și atunci ne-am întilnit. Ea a venit la noi. -Și cum a fost întilnirea? -Așa un om care servește alcool permanent, eu nu am simțit dragoste de mamă la ea. Știți cand părintele își vede pentru prima oară copilul apoi e cel mai bucuros. Dar ea nici o reacție. Anișoara. Anișoara."

În prezent, Ana este căsătorită și este și ea mamă. Băiețelul ei de 2 ani este scăldat în dragoste și căldură. Iar Ana nu-și imaginează să trăiască nicio clipă departe de el.

ANA GONȚA: "Am înțeles că eu la fel sunt mamă, deja am copilaș de 2 anișori și niciodată nu am să, adică cat de greu nu mi-ar fi, eu nu aș lăsa manele jos. Și întotdeauna aș fi alături de copilul meu, l-aș susține dar niciodată nu l-aș lăsa cat de greu mi-ar fi, indiferent de situație."

Ana, ca o soră mai mare, ține legătura cu toți frații. Este veriga care îi unește.

ANA GONȚA: "Cand eram în orfelinat fratele mai mare se ducea și lucra la oameni pe acasă și din puținul pe care îl avea 10 lei se ducea și cumpăra o bomboană sau altceva, el venea și se împărțea cu toți frații, la fiecare cate o bucățică ne dădea."

ANA GONȚA: "Pe mine mă bucură faptul că eu am ajuns la orfelinat, în ziua de azi puteam să nu fiu omul care sunt acum. De acolo a început totul, acolo pentru mine a fost acasă."

ANA GONȚA: "Sunt copii care și în ziua de astăzi umblă flămanzi pe drumuri, credcă ar fi foarte bine să fost și în ziua de astăzi deschis, poate și alți copii le se deschideau ușile, la fel cum și mie, ar fi mult mai bine să fie deschise, cred."

ANA GONȚA: "Anișoara tu trebuie să termini colegiu, tu dacă o să lepezi colegiu, tu nu o să am o bucățică de paine, tu unde o să șezi pe marginea drumului. Tu trebuie să termini colegiul, tu ești o fată bravo și o să fii bravo. Și trebuie să termini studiile."

ANA GONȚA: "-Cu fratele mai mare mă văd mai des, cu fratele mai mic este la o distanță mai mare și nu prea ne vedem. Practic deloc nu ne-am văzut practic de la orfelinat, dar pe telefon vorbim. -Îți este dor? -Sigur."