Jurnalul orei 15, 23 Octombrie
Prezentat de Călin Jucovschi
Centrul Național Anticorupție a recepționat de la Poliție peste 350 de procese verbale pentru coruperea electorală pasivă. O parte a proceselor verbale a fost analizată, iar CNA a aplicat până în prezent amenzi de circa un milion de lei. Pentru astfel de contravenții, alegătorii sunt amendați cu sume de până la 37 de mii 500 de lei. Potrivit surselor Jurnal TV, persoanele vizate au fost mituite de membrii grupului criminal organizat condus de Ilan Șor.
Statele Unite își exprimă îngrijorarea în legătură cu o ingerință rusă în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. „Rusia a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a perturba alegerile şi referendumul”, afirmă secretarul de stat american, Antony Blinken. Potrivit acestuia, Washingtonul va continua să sprijine eforturile de a asigura în Republica Moldova un proces credibil, transparent şi democratic pe 3 noiembrie.
Aproape 20 de milioane de lei se află neatinse în oficiile poștale, deoarece femeile nu-și ridică indemnizațiile, atât cea unică la naștere, cât și cea de creștere a copilului. Din acest an, au intrat în vigoare prevederi noi, potrivit cărora „mai multe prestații vor fi acordate pro-activ în baza datelor din sistemele informaționale de stat, fără a fi nevoie să fie depuse cereri în acest sens”. Mulți părinți nu cunosc acest lucru și nu-și ridică banii meritați. Ar fi vorba de până la 30 de mii de lei pentru o singură persoană, spun reprezentanții Casei Naționale de Asigurări Sociale.