Procurorii, din nou cu ochii pe Tauber
Justiţie 14 martie 2024, 20:03 | 622

Deputatul fostului Partid Șor, Marina Tauber, ar putea rămâne din nou fără imunitate parlamentară, la cererea procurorului general interimar, Ion Munteanu. De această dată, Tauber este acuzată de amestec în înfăptuirea justiției. „Este și de râs, și de plâns”, a comentat deputatul.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Ieri a parvenit din partea Procuraturii un demers. Deci, 1. Solicitarea ridicării imunității deputatului Marina Tauber; 2. Încuviințarea ridicării imunității parlamentare în vederea trimiterii cauzei penale în instanța de judecată penală. Pe faptul săvârșirii infracțiunii de amestec în înfăptuirea justiției."

Demersul procurorului general interimar a fost preluat de Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități pentru examinare.

Tauber a declarat presei că a citit și ea cererea procurorului general interimar, calificând gestul drept un „circ de prost gust”.

MARINA TAUBER, deputat: "Ceea ce mi se incriminează este de râs și de plâns. Nu știu dacă țineți minte ultima ședință a Curții de apel Chișinău, unde Ilan Șor a fost condamnat atunci când eu cu susținătorii am intrat acolo cu megafoane. Împreună cu oamenii care m-au solicitat să intru acolo și să rog ca judecătorii să-și facă munca corect, iată pentru asta sunt învinuită."

Tauber afirmă că nu fuge de responsabilitate și că în acest caz, ea nu este vinovată.

Conform Codului Penal, amestecul în înfăptuirea justiției și în urmărirea penală se pedepsește cu amendă de până la 47 de mii de lei sau cu închisoare de până la patru ani.

Marina Tauber a rămas mai devreme fără imunitate parlamentară, fiindu-i înaintate alte capete de acuzare, printre care și falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului, precum și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat.

Opinia ta contează. Comentează!