Jurnalul orei 15, 14 Februarie
Jurnalul orei 15:00 14 februarie 2024, 20:48 | 555

Prezentat de Vasile Luchianu

Apartamentele debranșate de la sistemul centralizat de încălzire vor primi compensații pentru facturile la agentul termic, în conformitate cu gradul de vulnerabilitate energetică acordat. Compensațiile vor fi achitate pentru întregul sezon de încălzire 2023-2024.

Spațiul aerian al Republicii Moldova este neprotejat, iar utilajul existent poate detecta doar obiectele, care zboară la o altitudine mai mare de 2000 de metri, a declarat astăzi prim-ministrul Dorin Recean după ședința Guvernului. Potrivit acestuia, autoritățile încă lucrează la crearea unei platforme de prevenire, după modelul celui din Ucraina sau România. Subiectul a fost abordat în contextul incidentului din 11 februarie, când segmente ale unei drone au fost găsite în câmp, lângă satul Etulia.

Întorsătura de situație în privința indexării pensiilor de la 1 aprilie. Acestea vor fi majorate cu 4,2% și nu cu 6%, așa cum au anunțat autoritățile în luna decembrie a anului trecut. Declarația a fost făcută de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune. Pe de altă parte, prim-ministrul Dorin Recean susține că Guvernul va reveni cu o cifră exactă la sfârșitul lunii curente.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie