Un cuplu a murit într-un accident
Doi oameni au murit după ce mașina în care se aflau s-a izbit într-un copac, în raionul Cimișlia. Polițiștii spun că automobilul nu era echipat corespunzător anotimpului și circula cu viteză excesivă. Informații suplimentare despre acest accident, dar și despre altele, aflați în continuare.
Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Cimișlia, nenorocirea a avut loc în această dimineață la ieșirea din satul Gura Glabenei. La locul întâmplări a venit echipa de descarcerare. În mașină se afla și un copil de cinci ani, al persoanelor decedate. Medicii spun că fetița se află în afara oricărui pericol, fiind luată acasă de către bunici. Anchetatorii investighează cazul.
Într-un alt accident a murit o femeie de 56 de ani. Nenorocirea s-a produs în această dimineață, la Ștefan Vodă. Potrivit poliției, automobilul în care se afla victima a derapat de pe traseu, izbindu-se puternic într-un copac. La volan se afla fiica decedatei. Toate circumstanțele accidentului urmează a fi stabilite.
Două mașini s-au ciocnit violent pe un drum acoperit cu gheață, în orașul Cupcini, raionul Edineț. Un tânăr în vârstă de 21 ani, care se afla la volanul unei mașini de marca Volkswagen, a intrat pe contrasens, lovind un alt autoturism de marca Skoda, condus de către un bărbat în vârstă de 32 ani. Din fericire nimeni nu a avut de suferit. Cel care va fi găsit vinovat riscă o amendă de 1500 de lei și șese puncte de penalizare.