Cetățenii moldoveni în privința cărora sunt aplicate sancțiuni internaționale ar putea fi trași la răspundere penală
Social 13 mai 2024, 20:31 | 2324

Cetățenii moldoveni în privința cărora sunt aplicate sancțiuni internaționale ar putea fi trași la răspundere penală și ar putea fi lipsiți de cetățenie. Asta prevede amendamentul la legea „privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale”, care va fi examinat în ședința plenară a Parlamentului de joi, 16 mai, notează Radio Europa Liberă Moldova.

Potrivit amendamentului propus de deputații PAS, în cazul în care Republica Moldova se va alătura sancțiunilor internaționale contra propriilor cetățeni sau persoanelor juridice, autoritățile se vor adresa Procuraturii Generale pentru „inițierea proceselor penale pentru comiterea infracțiunii corespunzătoare faptelor care au dus la stabilirea în privința acestora a măsurilor respective”. Procuratura va fi informată și în cazul în care autoritățile de la Chișinău vor aplica sancțiunile din proprie inițiativă. Aceste sancțiuni vor putea fi aplicate doar dacă persoanele vizate dețin mai multe cetățenii și nu se află pe teritoriul Republicii Moldova. Deputații puterii propun și o derogare de la Codul Administrativ, astfel încât aplicarea sancțiunilor internaționale va fi executorie din momentul intrării în vigoare și nu va putea fi suspendată prin decizia autorităților publice sau prin acte judecătorești. Fugarii Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor sunt primii cetățeni moldoveni cărora le-au fost aplicate sancțiunile internaționale. În octombrie 2022, Departamentul de Finanțe al Statelor Unite ale Americii a anunțat că aceștia sunt sancționați pentru „acțiuni legate de corupție sistemică și interferență în alegerile din Moldova, susținută de Kremlin”.

Opinia ta contează. Comentează!