Grădinițele din raionul Orhei rămân închise pentru că nu au primit autorizațiile necesare
Grădinițele din satele raionului Orhei rămân închise pentru că nu au primit deocamdată autorizațiile necesare. Printre acestea este și o instituție preșcolară din satul Pelivan. Părinții sunt nemulțumiți, iar funcționarii locali nu pot spune o dată concretă când activitatea lor va fi reluată. Asta în timp ce directoarea grădiniței din Pelivan susține că s-a conformat tuturor regulilor impuse de autoritățile sanitare.
Valentina Solomon este mamă a trei copiii și e nevoită să stea acasă pentru că grădinița din satul ei, Pelivan, raionul Orhei, nu a fost deschisă, deocamdată. Din acest motiv, poate munci doar soțul.
VALENTINA SOLOMON, părinte: "Eu am trei copii, unul de 5, de 3 ani și unul de 1,5. Nu e o problemă să stau acasă cu toți, oricum stau cu cel mic, dar efectiv am obosit și eu, 24/24 stau doar eu cu dânșii, soțul fiind nevoit să lucreze zi de zi, pentru ca să ne poată întreține și ar fi mai ușor dacă, măcar câteva zile, câteva ore să am libere, tot ar fi bine."
Șefa Direcției Educație din Orhei, Silvia Mustovici, ne-a confirmat că grădinițele din acest raion nu au fost deschise până acum pentru că nu au fost respectate toate normele sanitare și că nu au condiții „ideale”. Funcționara a adăugat însă că, între timp, instituțiile preșcolare au fost reevaluate și au primit aviz pozitiv pentru redeschidere.
SILVIA MUSTOVICI, șefa Direcției Generale Educație Orhei: "Bine, este adevărat, că nu avem condițiile, nici pe departe ideale, în instituțiile de educație timpurie, cred că nu au vrut să își asume niște responsabilități până acum. Sperăm că va fi rezolvată în cel mai scurt timp problema asta."
Pe de altă parte, directoarea grădiniței din satul Pelivan susține că au fost depuse toate eforturile pentru ca instituția să înceapă să funcționeze cât mai curând.
CRISTINA TINCU, directoare grădinița ”Romanița”: "La noi totul este bine, tot, documentele, instituția este dotată cu tot necesarul. Noi tot avem, și bactericide și covorașe, și prin grupe, și afară și termometre și halate și mănuși. Nu depinde de mine, ca director, și nici de primar, de la noi tot ce s-a cerut, totul am realizat."
Reprezentanții Ministerului Educației ne-au spus că hotărârea cu privire la deschiderea instituțiilor preșcolare din raionul Orhei va fi luată la nivel local, după ce autoritățile sanitare vor stabili dacă sunt respectate condițiile impuse în timpul pandemiei de COVID-19. Când anume se va întâmpla acest lucru, nu se știe deocamdată, dar grădinițele își vor relua activitatea treptat. Pentru început, vor fi deschise grupele mari, pe care le frecventează copiii de șase-șapte ani, iar mai apoi - cele pentru micuții de cinci ani și abia la sfârșit la grădiniță vor putea reveni copiii cu vârste mai mici.