Miniştrii apărării din statele NATO se întrunesc la Bruxelles pentru a discuta despre ajutorul pentru Ucraina
Externe 14 februarie 2024, 18:10 | 356

Miniştrii apărării din statele membre ale NATO se întrunesc azi și mâine la Bruxelles pentru a discuta despre ajutorul pentru Ucraina și despre angajamentul de alocare a cel puţin 2% din produsul intern brut pentru apărare. Înainte de reuniune, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat presei că sprijinirea Kievului nu reprezintă un act caritate, ci o investiție în siguranța tuturor.

JENS STOLTENBERG, secretarul general al NATO: "Continuăm să ajutăm Ucraina să fie mai aproape de standardele NATO din toate punctele de vedere, inclusiv logistic. Aliații continue să facă livrări majore de arme, echipament și muniție. Acest sprijin face diferența. Cu ajutorul nostru, ucrainenii bravi au eliberat jumătate din teritoriul pe care Rusia l-a ocupat, a deschis un coridor la Marea Neagră și provoacă pierderi grele forțelor ruse."

În altă ordine de idei, Stoltenberg a declarat că statele europene membre ale NATO vor investi în total 380 de miliarde de dolari în apărare, în acest an.

JENS STOLTENBERG, secretarul general al NATO: "Anul trecut am văzut o creştere fără precedent, de 11%, a cheltuielilor pentru apărare în ţările europene din NATO și Canada. În acest an, mă aştept ca 18 aliaţi să cheltuiască 2% din PIB-ul lor pentru apărare."

Din 2006, țările membre ale NATO au convenit să cheltuiască pentru apărare cel puţin 2% din PIB-ul lor, însă numai câteva dintre ele au atins acest obiectiv. În 2014, bugetul apărării era de 2% din PIB doar în trei state din Alianță. După ce în februarie 2022 Rusia şi-a extins invazia din Crimeea şi Donbas şi asupra restului teritoriului ucrainean, ţările membre NATO, în special Germania, şi-au reafirmat acest angajament.

Pe agenda reuniunii miniştrilor apărării aliaţi figurează şi subiectul aderării Suediei la NATO. Guvernul de la Sockholm mai are nevoie doar de aprobarea deciziei de către Ungaria, singurul stat din alianță care a păstrat legături strânse cu Rusia în pofida invaziei Ucrainei. Suedia urmează să devină al 32-lea membru al Alianţei Nord-Atlantice.

Opinia ta contează. Comentează!