Alexandr Stoianoglo, susținut de Partidului Socialiștilor, s-a lansat astăzi în campania electorală
Politic 20 septembrie 2024, 20:37 | 575

Candidatul pentru funcția de președinte Alexandr Stoianoglo, susținut de Partidului Socialiștilor, s-a lansat astăzi în campania electorală. Evenimentul a avut loc în centrul capitalei, lângă Arcul de Triumf. Stoianoglo a dat asigurări că dacă va ajunge în fotoliul de președinte nu va dezamăgi și va uni cetățenii cu viziuni diferite.

Fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, care aspiră la șefia statului, a declarat că în Republica Moldova trebuie să fie restaurată „dreptatea, victoria adevărului asupra minciunii și triumful legii asupra dezmățului”.

ALEXANDR STOIANOGLO, candidat pentru funcția de președinte: "O adevărată luptă politică nu poate fi decât o luptă pentru dreptatea pentru majoritatea, o luptă pentru dreptate pentru toți. Rezultatul imediat al acestei lupte va fi cu totul altă reputație a Moldovei noastre, un teritoriu al justiției, un teritoriu al legii și a cunoașterii, un teritoriu al libertăților civile și al garanțiilor sociale, un teritoriu al business-ului modern cu inițiativă și al culturii pline de entuziasm."

Liderul PSRM, Igor Dodon, a declarat că Republica Moldova se află într-un moment de răscruce.

IGOR DODON, președintele Partidul Socialiștilor: " la viitorul președinte cetățenii așteaptă că el va fi un conducător responsabil, omenos, nepărtinitor politic și cu un simț al dreptății bine dezvoltat. Cetățenii așteaptă ca președintele să se preocupe de interesele țării sale și nu de interesele altor țări. Și aceste așteptări firești se asociază azi în deplină măsură cu personalitatea domnului Alexandr Stoianoglo."

Sloganul candidatului Alexandr Stoianoglo în campania electorală este „Dreptate pentru toți”. Comisia Electorală Centrală a aprobat înregistrarea lui Stoianoglo în alegeri la ședința din 2 septembrie.

Opinia ta contează. Comentează!