Jurnalul orei 15, 20 Septembrie
Prezentat de Călin Jocovschi
Zeci de copii care merg la grădinița nr.2 din Trușeni au marcat astăzi Ziua Internațională a Păcii prin cântece, hore și scene de teatru. „Trebuie să le explicăm celor mici ce înseamnă pacea, pentru a ne asigura că vom avea un viitor sigur acasă”, afirmă cadrele didactice.
Consiliul Superior al Magistraturii are doi membri noi. Este vorba despre Sergiu Băieșu și Tatiana Tabuncic, care au fost numiți astăzi de Parlament pentru un termen de șase ani. Astfel, deputații au încheiat numirea celor șase membri desemnați în CSM de legislativ.
Ministerul de externe al Ucrainei a respins în termeni fără echivoc posibilitatea plasării Crimeii sub mandat ONU până la crearea condiţiilor pentru organizarea unui referendum, care să respecte toate normele democratice în această peninsulă ucraineană anexată de Rusia în 2014. Kievul a reacționat astfel la o propunere lansată în acest sens de şeful diplomaţiei poloneze Radoslaw Sikorski, relatează agenţiile de presă EFE şi Unian.