Reintegrarea, doar prin dialog
Politic 29 ianuarie 2024, 20:09 | 760

Reintegrarea Republicii Moldova poate avea loc exclusiv prin dialog diplomatic și prin tratative. Declarații în acest sens au fost făcute de vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, și ambasadorul cu Misiuni Speciale al Ucrainei responsabil de dosarul transnistrean, Paun Rohovei. Aflat într-o vizită la Chișinău, oficialul ucrainean a spus că țara sa susține reglementarea pașnică a problemei transnistrene și va lua parte la negocierile în acest sens, dar nu va accepta să discute cu partea rusă.

Ambasadorul cu Misiuni Speciale al Ucrainei responsabil de dosarul transnistrean, Paun Rohovei, a reiterat poziția Ucrainei de susținere necondiționată a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

PAUN ROHOVEI, ambasador cu Misiuni Speciale al Ucrainei responsabil de dosarul transnistrean: "Ucraina este pentru reglementarea pașnică a acestui conflict și va fi foarte promptă când se vor încerca unele provocări din partea celor din stânga Nistrului, de fapt, a celor care controlează situația, FSB-ul rus și alte servicii speciale. Nu vom permite implicarea celor din stânga Nistrului în războiul dus de Rusia în Ucraina, în pofida faptului că se încearcă."

Oficialul ucrainean a mai declarat că formatul de negocieri 5+2 este nefuncțional, iar principala cauză este prezența în cadrul acestuia a Rusiei, despre care a spus că nu mai are nici drept moral nici legal de a participa la astfel de tratative. Paun Rohovei a dat asigurări că Ucraina stă ferm pe poziția de a nu se așeza la masa de negocieri cu Federația Rusă. La rândul său, Oleg Serebrian a spus că problema transnistreană nu poate fi rezolvată decât pe cale pașnică, iar autoritățile de la Chișinău își doresc aducerea graduală a regiunii în câmpul legal al Republicii Moldova.

OLEG SEREBRIAN, viceprim-ministru pentru Reintegrare: "Republica Moldova este determinată să soluționeze conflictul transnistrean exclusiv pe cale pașnică. Această poziție este susținută și de colegii noștri de la Kiev. Nu există niciun plan de sugrumare militară sau de altfel a regiunii transnistrene. E o poziție împărtășită și de Chișinău, și de Kiev, și de partenerii noștri internaționali."

În cadrul întrevederii, oficialii au agreat și au reconfirmat necesitatea coordonării acțiunilor și a abordărilor pe diverse domenii de interes comun.

Opinia ta contează. Comentează!