Adunarea Procurorilor urmează să aleagă noi membri în două colegii subordonate CSP
Justiţie 11 februarie 2025, 20:28 | 177

Procurorii Mariana Gornea şi Corneliu Lavciuc au fost aleși astăzi inspectori în Colegiul pentru selecția și evaluarea procurorilor. Alți doi procurori, Alexandru Lozan si Viorel Beiu, au fost aleși pentru a suplini două fotolii în Colegiul de disciplină și etică. „Datoria procurorilor este de a combate corupția și criminalitatea, și de a asigura o justiție echitabilă”, a declarat procurorul general Ion Munteanu al Adunarea generală a procurorilor, care se desfășoară astăzi la Chișinău.

ION MUNTEANU, procuror general: "Este un pas important pentru sistemul Procuraturii, este o modalitate de autoadministrare. Pentru a avea posibilitatea de a debloca procedurile ce ține de cariera procurorilor de organizarea concursurilor pentru conducătorii instituțiilor."

În Colegiul pentru selecția și evaluarea procurorilor urmează a fi aleși doi din șapte candidați, iar în Colegiul de disciplină și etică - doi din patru candidați.

Prezentă la eveniment, ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat că acest exercițiu a fost necesar pentru o bună funcționare a proceselor din procuratură.

VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministrul Justiției: "Acest două colegii sunt foarte importante pentru asigurarea integrității și disciplinei procurorilor, vor avea în responsabilitate verificarea sesizărilor, plângerilor pe activitatea procurorilor și de asemenea colegiul de evaluare a performanțelor procurorilor va avea misiunea de a verifica performanța, calitatea muncii și după comisiile de evaluare externă ei vor fi cei care vor verifica integritatea profesională și etică."

La Adunarea Generală a Procurorilor participă 537 de acuzatori din cei aproape 600, care activează în sistem.

Opinia ta contează. Comentează!