Jurnalul orei 17, 7 Septembrie
Jurnalul orei 17:00 7 septembrie 2021, 19:01 | 2008

Prezentat de Vasile Luchianu

Peste 80 la sută dintre persoanele infectate cu COVID-19 în ultima săptămână nu erau imunizate. Așa arată ultimele date prezentate de Ministerul Sănătății. Potrivit autorității, din numărul total al persoanele testate pozitiv săptămâna trecută, 30 la sută sunt copii. În Republica Moldova schema completă de vaccinare au trecut-o 20,61 la sută din populație, cea mai mare rată de imunizare înregistrându-se în Chișinău.

Uraganul ”Ida” de pe coasta de Est a Americii de Nord ne scutură buzunarele! Benzina și motorina se scumpesc a patra zi consecutiv, iar Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică spune că se întâmplă anume din cauza uraganului de peste ocean. Potrivit ANRE, intemperia a generat diminuarea ofertei mondiale de carburanți și scumpirea acestora.

Talibanii au tras astăzi mai multe focuri de armă în aer, la Kabul, pentru a dispersa o manifestaţie în faţa ambasadei pakistaneze. Oamenii strigau sloganuri ostile Islamabadului, considerat drept aliatul apropiat al talibanilor, informează France Presse.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie