Jurnalul orei 15, 12 Noiembrie
Jurnalul orei 15:00 12 noiembrie 2024, 17:41 | 414

Prezentat de Călin Jucovschi

Subiectul remanierilor guvernamentale, anunțate de premierul Dorin Recean, este dezbătut intens în societate. Cetățenii pe care i-am întâlnit în stradă așteaptă progrese în mai multe domenii cheie. Oamenii spun că ar trebui să fie demiși miniștrii care nu produc reforme și schimbări benefice.

Șeful Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, și un ofițer superior de la Poliția de Frontieră au fost trimiși pe banca acuzaților în dosarul de trădare de patrie și complot împotriva Republicii Moldova. Soția ofițerului este cercetată în calitate de complice, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Ministerul de Externe i-a înmânat astăzi ambasadorului rus la Chișinău, Oleg Ozerov, o notă de protest pentru ingerinţă electorală din partea Moscovei şi încălcarea spaţiului aerian al Republicii Moldova, după ce recent două drone ruseşti au căzut în raioanele Râșcani și Căușeni. Ambasadorul zice că autoritățile de la Chișinău nu au probe că dronele sunt rusești. Totodată, acesta a declarat presei că „nu este vorba despre o convocare, ci despre o întâlnire planificată la Ministerul de Externe”.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie