O pacientă de 37 de ani, care a suferit un AVC, a fost salvată de medici datorită colaborării între centrele AVC
Social 9 august 2024, 20:09 | 1635

O pacientă de 37 de ani, care a suferit un accident vascular cerebral a fost salvată de medici datorită colaborării între centrele AVC din Edineț și Chișinău. Femeia a fost preluată de medici în primele minute de la debutul atacului și transportată inițial la Edineț, iar de acolo - la Chișinău. S-a întâmplat marți, 6 august, iar astăzi pacienta și-a îmbrățișat copiii.

Nadejda Pleșca spune că din momentul în care s-a întâmplat atacul și până a ajuns la Chișinău nu-și amintește prea multe lucruri. Vineri, femeia se simțea mult mai bine și ne-a deschis ușa zâmbind.

NADEJDA PLEȘCA, pacientă: "Ei mi-au spus ce trebuie de făcut și gata, dacă vreau să trăiesc. Mi-au spus că trebuie să scoată un trombus... Dacă nu, s-a terminat cu mine."

Alexandra, fiica de 15 ani a pacientei, este cea care a acționat rapid și a sunat la 112.

ALEXANDRA PLEȘCA, fiica pacientei: "M-am trezit și am vrut să ies afară cu mama. Am văzut că i se face rău și a căzut. M-am speriat! Am început să plâng și am chemat ambulanța.I-a fost paralizată partea stângă a corpului și nu se putea mișca. Mâinile erau total slăbite."

Medicii de la Edineț au organizat o conferință cu cei de la Chișinău, care ne-au arătat cum de fapt au loc aceste conferințe online.

IRINA RUSU, medic, Centrul Comprehensiv AVC Chișinău: "Destul de rapid am fost sunați de către colegi, am decis împreună să inițiem tromboliza intravenoasă și să transportăm pacienta. Pacienta a fost transportată în decurs de trei ore."

Ulterior, medicii de la Institutul de Medicină Urgentă au preluat pacienta.

ROMAN SMOLNIȚCHI, șef Laborator de Medicină Intervențională: "Noi am intervenit cu o metodă mai radicală endovasculară, de așa numită trombectomie mecanică, unde am instalat în vasul cu pricina un stand temporar, care a integrat trombul și cu acest dispozitiv am efectuat trombextracția."

Pacienta și-a revenit aproape în totalitate, dar încă se află sub supravegherea medicilor.

DANIELA EFREMOVA, director, Centrul Comprehensiv AVC: "Pacienta în prezent este în stare gravitate medie satisfăcătoare. Practic deficitul neurologic s-a restabilit cu un deficit minor. În prezent se fac investigații."

Centrul comprehensiv AVC din cadrul Institutului de Medicină Urgență și-a început activitatea pe 15 ianuarie, iar cel de la Edineț - pe 1 august curent.

DIANA MANEA, director, Institutul de Medicină Urgentă: "În Institutul nostru sunt sunt cei mai buni specialiști, calificați aici, dar și peste hotare. Ei sunt ca un sprijin atât organizatoric cât și de instruire pentru centrele primare."

De la începutul anului, la Centrul comprehensiv AVC din cadrul Institutului au apelat 458 de pacienți cu accidente vasculare cerebrale, dintre care 115 au fost trecuți prin tromboliză intravenoasă.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie