Post Scriptum cu Alex Cozer: 33 de ani (in)dependență

Astăzi Republica Moldova marchează 33 de ani de la momentul în care ne-am declarat independența față de Uniunea Sovietică. 27 august a devenit astfel Ziua Națională a Republicii Moldova, Ziua Independenței.

Dincolo de simbolismul acestei zile, trebuie să recunoaștem că și la 33 de ani după istoricul eveniment în care ne-am declarat independența suntem departe de a fi independenți cu adevărat. Asta și din cauza că în toată această perioadă nu am dat dovadă de consecvență și nu am fost în stare să ne urmăm calea, așa cum au făcut, spre exemplu, statele baltice, și ele ocupate de sovietici după al Doilea Război Mondial, exact ca și Moldova.

Noi am început anii ’90 cerând unire și având o majoritate de cetățeni atașați acestui deziderat. Foarte rapid însă, în ’94, am readus la putere nomenclaturiștii sovietici, prezentați atunci drept agrarieni, care au deviat total parcursul țării de la valorile ce-i aduseseră independența. În ’98, în perioada Guvernului reformist al lui Sturza, ni se ivise o uriașă oportunitate, de a ne alinia parcursul european cu România. Acel Guvern a fost dat jos chiar înaintea unui summit la care trebuia să obținem statutul de țară candidat la aderare, iar peste doar 2 ani am instalat odiosul regim comunist al lui Voronin.

În 2009, avântul tinerilor și atașamentul lor pentru democrație și libertate păreau să ne pună pe o cale cu o finalitate clară, europeană. Nu ne-a ajuns însă nici atunci determinarea și nu după mult timp ne-am transformat în una dintre cele mai crâncene dictaturi mafiote din Europa, condusă de Plahotniuc.

Toate astea ni s-au întâmplat pentru că nu am fost consecvenți, pentru că ne-au lipsit hotărârea și informarea corectă pentru a duce lucrurile la bun sfârșit. Pentru că mulți ne-am lăsat amăgiți de promisiunile goale ale agrarienilor, comuniștilor sau mafioților. La fel cum se întâmplă și acum cu unii dintre noi, care încă nu înțeleg că un popor poate deveni prosper, liber și independent, doar atunci când cetățenii pot singuri să-și pună pe masă și în frigidere absolut totul de ce au nevoie. Dar nu să aștepte pomene și cadouri de la așa-ziși politicieni.

Balticii în schimb, a căror lideri sunt astăzi, simbolic, la Chișinău, au devenit cu adevărat independenți, liberi și prosperi. Pentru că ei au știut foarte bine ce au de făcut încă de acum 35 de ani, atunci când organizau acel extraordinar lanț baltic, format din 2 milioane de oameni care s-au apucat de mâini, de la Tallin până la Vilnius. Și au mers consecvent pe acest drum, reușind în 2004 să adere la Uniunea Europeană și NATO și să fie astăzi exemple la capitolul prosperitate, cultură, învățământ, pentru toată Europa.

Astăzi, Estonia spre exemplu, are unul dintre cele mai dezvoltate, moderne și apreciate sisteme de învățâmânt din lume. Produsul Intern Brut al Estoniei este de peste 32 de mii de dolari pe cap de locuitor, de aproape 5 ori mai mare decât al Moldovei. Iar statisticile sunt cam la fel și-n celelalte două țări baltice, Letonia și Lituania, aflate și ele cu mulți ani în fața Republicii Moldova. Lor le-a ieșit din prima. Pentru că au știut ce vor. Noi, în prezent, ne aflăm la a 3-a încercare. Și în pofida acestui drum sinuos, suntem în prezent mai aproape decât oricând de obiectivul final, de marele deziderat ce ne-a dat curaj și determinare în anii ’90, de adevărata îndependență. Tot ce trebuie să facem e ca de data asta să nu ne mai abatem de la această cale. Să nu ne oprim din parcursul firesc.

Și faptul că liderii celor trei țări se află astăzi în Moldova nu este o întâmplare, nu este doar ceva simbolic. Este și un mesaj clar pentru noi, că putem și că trebuie să urmăm aceeași cale. Și că ne vom bucura, în acest sens, de toată suținerea necesară din partea lumii libere și civilizate.

La Mulți Ani, prieteni! Cu hotărâre, curaj, consecvență și demnitate!

Post Scriptum cu Alex Cozer: Campania de dezinformare, în toi

12 septembrie 2024, 21:14

Nu a venit bine toamna, temperaturile sunt încă unele agreabile, și nici măcar...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Cum minte Șor cetățenii

10 septembrie 2024, 21:00

Moldova este împânzită în ultimele săptămâni de sute de mii de pliante, distribuite...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Donald Tusk, în vizită la Chișinău

5 septembrie 2024, 20:27

Ieri, la Chișinău, a sosit unul dintre cei mai de calibru politicieni pe care...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Armata Națională, sărbătorită

3 septembrie 2024, 20:28

Astăzi este Ziua Armatei Naționale. Și cu această ocazie, poate mai mult ca...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Bijuterii arhitecturale cedate pe nimic

29 august 2024, 21:01

Vă mai amintiți de superba clădire de cândva, de la intersecția străzilor București...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Atacul Rusiei, tot mai pronunțat

1 august 2024, 20:18

Cu toate că atacul Rusiei asupra Republicii Moldova este unul evident, tot mai...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Rezultate excelente la Jocurile Olimpice

30 iulie 2024, 21:26

Sportul din Republica Moldova trece prin probabil cea mai bună perioadă din...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Chișinăul rămâne fără buget

25 iulie 2024, 20:19

Mai avem doar câteva zile și intrăm în luna august. A 8-a lună din an. Și cu...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Summitul CPE a reunit liderii mondiali

23 iulie 2024, 21:22

Săptămâna trecută, în Marea Britanie, a avut loc cel de-al 4-lea summit al comunității...

Opinia ta contează. Comentează!