Accident grav în raionul Cantemir
Social 23 noiembrie 2018, 15:30 | 2418

Un accident cumplit s-a produs aseară în satul Țiganca, raionul Cantemir. Un bărbat s-a stins din viață, iar alți patru oameni au fost transportați la spital după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit violent. Detalii aflați din următorul grupaj de știri.

Potrivit poliției, nenorocirea s-a produs aseară, în jurul orei 21, la intrarea în satul Țiganca, raionul Cantemir. Un Volkswagen, condus de un bărbat de 33 de ani, s-a ciocnit cu un autoturism marca Opel, la volanul căruia era un tânăr de 27 de ani. În urma impactului, cei doi șoferi, dar și trei pasageri, din ambele automobile, au fost transportați la Spitalul Raional Cantemir. Din nefericire, însă, șoferul de 33 de ani a murit la scurt timp. Un bebeluș de patru luni a fost transportat aseară cu o echipă Aviasan la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, iar mama acestuia a suferit răni ușoare. În urma examinării, s-a constatat că micuțul are traumatism cranio-cerebral. Un pasager din Volkswagen a rămas internat în secția chirurgie a spitalului din Cantemir, starea lui fiind „grav stabilă”, iar cea de-a cincea victimă a fost externată astăzi.

Iar în sectorul Botanica al capitalei s-a produs un accident în lanț. Patru mașini s-au ciocnit în această dimineață la intersecția străzii Trandafirilor cu bulevardul Decebal. Din fericire, niciun om nu a avut de suferit în urma impactului. Potrivit poliției, vinovat s-ar face șoferul unui Opel, care a lovit o mașină marca Ford, iar ulterior acest autoturism a fost proiectat într-o Toyota și un microbuz. Niciun conducător auto nu se afla în stare de ebrietate. Cel care va fi găsit vinovat de accident riscă o amendă de 1.500 de lei și șase puncte de penalizare.

Alte două mașini s-au ciocnit pe o strada din sectorul Ciocana al capitalei. În urma impactului, nimeni nu a avut de suferit. Potrivit ofițerului de presă al Direcției de Poliție Chișinău Svetlana Scripnic, totul s-a întâmplat în jurul orei opt, la intersecția străzilor Meșterul Manole și Ciocana, iar șoferii NU erau în stare de ebrietate. Conducătorul auto care va fi găsit vinovat în acest caz riscă o amendă de 1.500 de lei și șase puncte de penalizare.

Opinia ta contează. Comentează!