Moldova, pe agenda summitului B9
Republica Moldova ar trebui să primească atenția și asistența statelor NATO pentru consolidarea rezilienței. Declarația a fost făcută de președintele României, Klaus Iohannis, la Riga, în cadrul reuniunii Formatului București 9. Liderul de la Cotroceni a pledat pentru continuarea și creșterea sprijinului pentru Ucraina, atât timp cât este nevoie.
KLAUS IOHANNIS, președintele României: "Am reiterat ceea ce a spus de multe ori și acasă: România sprijină Ucraina și este alături de Ucraina, împreună cu ceilalți aliați din NATO, atât timp cât va fi nevoie. Am avut câteva aspecte mai specifice și am constatat că am fost singurul, care am menționat aceste chestiuni. Este vorba despre sprijinul pentru Republica Moldova. Este partenerul NATO cel mai puternic afectat de acest război din Ucraina, numărul mare de refugiați și atacurile hibride."
Potrivit lui Iohannis, Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc pentru securitatea europeană, iar țările NATO trebuie să fie pregătite să acționeze în consecință.
KLAUS IOHANNIS, președintele României: "Acest război se poartă în zona Mării Negre, în nicio altă parte din lume, aici este războiul. De aceea, este extrem de important ca să înțeleagă toată lumea: Marea Neagră, zona Mării Negre este importantă pentru securitatea întregului spațiu euroatlantic."
Formatul București 9 este o inițiativă româno-poloneză dedicată aspectelor de securitate specifice Flancului estic al NATO, care reunește statele aliate din această zonă. A fost lansat în 2015, la București, la inițiativa comună a președinților României, Klaus Iohannis, și Poloniei, Andrzej Duda, ca răspuns la deteriorarea situației de securitate în urma anexării ilegale a Crimeii.