Cobzarul Gheorghe Afroni a fost găsit mort lângă lacul din Parcul „Valea Trandafirilor”
Cultură 25 septembrie 2019, 16:16 | 3496

Cunoscutul cobzar Gheorghe Afroni a fost condus astăzi pe ultimul drum, în satul său de baştină, Pereni, din raionul Hânceşti. El a fost găsit mort duminică în Parcul „Valea Trandafirilor” din sectorul Botanica al capitalei. Poliţia a pornit un proces penal în acest caz, pentru a vedea în ce condiţii s-a produs decesul artistului. Din primele informaţii se presupune că el a suferit un atac de cord.

Ofițerul de presă al Direcției de Poliție Chișinău Svetlana Scripnic a declarat că Gheorghe Afroni a fost găsit fără suflare în seara zilei de duminică lângă lacul din Parcul „Valea Trandafirilor”, situat în sectorul Botanica. Poliţia a fost anunţată de câţiva trecători.

Gheorghe Afroni a fost membru al Ansamblului etnofolcloric „Ștefan Vodă”.

Artistul s-a stins din viaţă la vârsta de 55 de ani. 

Opinia ta contează. Comentează!