Jurnalul orei 17, 24 Mai
Prezentat de Vasile Luchianu
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” aflată în prag de faliment, are un nou șef. Este vorba de Oleg Tofilat, actualul consilier al prim-ministrului interimar, Aureliu Ciocoi, în domeniul transporturilor și infrastructurii. Acesta este fratele lui Sergiu Tofilat, fostul consilier al președintelui Maia Sandu.
Săptămâna aceasta, în municipiul Chișinău, vor fi lansate două puncte mobile de vaccinare. Imunizarea se va desfășura în două unități de transport - mai exact într-un troleibuz și într-un autobuz. Anunțul a fost făcut astăzi la ședința on-line a serviciilor municipale. De asemenea, în weekend, la Palatul Republicii din Chișinău, va fi organizat un nou maraton al imunizării.
Peste 4000 de oameni au fost vaccinați în cadrul maratonului de imunizare, organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Cei mai mulți au ales injecția cu Pfizer, dar stocul s-a epuizat în dimineața zilei de ieri. Acest fapt i-a nemulțumit pe oameni, care au renunțat la alt vaccin.