Jurnalul orei 15, 3 Octombrie
Jurnalul orei 15:00 3 octombrie 2024, 18:44 | 793

Prezentat de Vasile Luchianu

De Ziua Internațională a Nonviolenței, peste o sută de copii refugiați din Ucraina, dar și din comunitatea gazdă, au avut parte de mai multe jocuri și activități recreative. „Războiul care macină Ucraina le-a furat elevilor copilăria, însă oamenii care le sunt alături trebuie să încerce să le lumineze viața”, afirmă organizatorii. Evenimentul „Fair Play” s-a desfășurat ieri la Gimnaziul nr. 8 „Taras Șevcenco” din Chișinău.

Statul evreu va răspunde la atacul cu rachete al Iranului, iar forțele sale pot lovi oriunde în Orientul Mijlociu, a declarat şeful statului major israelian. Statele Unite se gândesc la un răspuns la atacul iranian și în acest sens vor avea loc discuții între cele două țări, în următoarele zile. Între timp, Israelul a lovit Hezbollah din nou în această noapte în Beirut, după o zi de lupte la sol în sudul Libanului.

O bombă ghidată lansată de armata rusă a lovit miercuri seara un bloc de apartamente în Harkov, provocând incendii şi rănind cel puţin 12 persoane, inclusiv un copil, au informat autoritățile locale, citate de Reuters. Potrivit Procuraturii din Harkov, Rusia a lansat cinci bombe aeriene ghidate în oraș și suburbii. „Pentru ca astfel de atacuri rusești să se oprească, Ucraina trebuie să primească asistența necesară și, cel mai important, suficientă din partea lumii și a partenerilor săi”, a reacționat Volodimir Zelenski.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie