Stoltenberg cere sprijin pentru Ucraina
Sprijinirea Ucrainei nu este un gest de filantropic, ci o investiție în propria noastră securitate, iar dacă dorim o pace durabilă, trebuie să oferim Ucrainei mai multe arme și muniții. Este mesajul pe care l-a transmis la Washington secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Oficialul NATO a susținut o conferință de presă cu secretarul american de stat Antony Blinken, care a subliniat importanța continuării sprijinului pentru Ucraina.
ANTONY BLINKEN, secretarul de stat al SUA: "Dar ca să ne asigurăm că acest sprijin continuă, că toți dintre noi se implică și fac ceea ce este necesar ca să ne asigurăm că Ucraina raportează succes și Rusia are parte de eșec strategic, este vital ca Congresul să adopte cererea de buget suplimentar propusă de președintele Biden. Dacă e să vorbim simplu, fără acest sprijin, tot ce au obținut ucrainenii și tot ce i-am ajutat să obțină va fi în primejdie. Absența acelui supliment va însemna că trimitem un mesaj puternic și greșit tuturor adversarilor noștri - că nu suntem serioși în ceea ce privește apărarea libertății și a democrației."
JENS STOLTENBERG, secretarul general al NATO: "Războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei se apropie de marcarea a doi ani. Și o victorie a Rusiei ar încuraja Iranul, Coreea de Nord și China. Asta contează pentru securitatea Europei. Și contează pentru securitatea Americii. Prin urmare, a susține Ucraina este în interesul SUA. Salut angajamentul clar din partea președintelui Biden și a dumneavoastră pentru a menține sprijinul SUA pentru Ucraina și faptul că lucrați cu Congresul pentru a realiza asta."
Secretarul general al NATO s-a arătat încrezător că toți aliații NATO vor continua să ajute Ucraina.
Jens Stoltenberg a avut discuții și cu şeful Pentagonului, Lloyd Austin. Astăzi, secretarul general al NATO este aşteptat în Congres pentru a se întâlni cu responsabili republicani şi democraţi, care negociază acordul privind un nou pachet bugetar pentru Ucraina.
La finalul lui 2023, preşedintele Joe Biden a cerut Congresului să aprobe un ajutor suplimentar de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, însă opoziţia republicană a declarat că va aproba noul pachet de ajutor doar dacă democraţii sunt de acord să implementeze o serie de măsuri la frontiera între Statele Unite şi Mexic. Negocierile continuă.