Post scriptum cu Alex Cozer: Rusia lui Putin eșuează în Moldova

Rusia lui Putin este pe cale să înregistreze un nou eșec în Republica Moldova. Atunci când urzeau să ne destabilzieze țara după ce au lăsat să moară de frig, în propriile case, cetățenii din stânga Nistrului și au provocat dublarea tarifelor la energia electrică pe malul drept, barbarii lui Putin erau siguri că de data aceasta vor pune, din nou, mâna pe țara noastră. Iată însă că și acum salvarea a venit din Europa, iar Uniunea Europeană și-a demonstrat încă o dată valorile atât de diferite față de cele rusești.

Așadar, după ce a livrat gaze gratuit în stânga Nistrului, pentru a preveni colapsul absolut de acolo, astăzi Uniunea Europeană a anunțat un pachet în valoare de 250 de milioane de euro, menit să reducă din povarea creșterii tarifelor la energie electrică pentru toți cetățenii țării.

Astfel, până la sfârșitul anului, toate gospodăriile casnice, indiferent că au solicitat sau nu compenesații, vor plăti primii 110 kwh consumați la tariful vechi, de sub 2,5 lei. De asemenea, școlile, grădinițele, spitalele și alte instituții sociale vor beneficia, tot până la 31 decembrie, de tarifele vechi la energie electrică. Totodată, companiile din domeniul alimentației publice vor beneficia și ele de sprijin în valoare de 15 milioane de euro în facturi.

Alte 50 de milioane de euro se vor aloca pentru politici de eficientizare energetică, inclusiv de crearea de capacități noi de producție de curent electric.

Pe lângă aceste 250 de milioane de euro, Uniunea Europeană și-a manifestat deschiderea de a aloca încă 60 de milioane de euro în stânga Nistrului. Însă cu niște condiții foarte importante privind drepturile omului, transparentizarea economiei de acolo și trecerea treptată la plata facturilor la prețurile dictate de piață.

Vom vedea dacă cei din stânga Nistrului vor accepta această ofertă europeană. Dacă se va întâmpla însă, trebuie să se facă sub monitorizarea strictă a autorităților europene și a celor de la Chișinău, pentru a nu mai admite crimele comise de către autoritățile separatiste împotriva cetățenilor moldoveni, indiferent de malul Nistrului pe care sunt stabiliți.

Și mă voi referi aici, în special, la abominabila atitudine a căpeteniilor separatiste și a șefilor lor de la Moscova în luna ianuarie, când oamenii au fost lăsați să înghețe de frig în case și câte 8 ore pe zi fără lumină, după ce rușii au sistat livrările de gaze. Atitudinea absolut inumană în raport cu cetățenii din stânga Nistrului nu s-a oprit însă acolo, pentru că în timp ce oamenii stăteau în întuneric și frig, celebrele mine de criptovalută, controlate de oligarhii de la Tiraspol și cei de la Moscova, au funcționat în continuare în luna ianuarie.

În special pe timp de noapte, atunci când centrala de la Dnestrovsk genera 170 de mwh de curent, cu 10% chiar mai mult decât pe parcursul zilei. Asta în condițiile în care, spre exemplu, pe malul drept, noaptea consumul de curent scădea de peste 2 ori față de ce se întâmpla ziua. Iar această anomalie poate avea o singură explicație, activitatea în continuare a fermelor de croptoivalută, în ciuda situației de-a dreptul dramatice în care s-au regăsit simplii cetățeni.

Abia de la 1 februarie, când Chișinăul a condiționat livrările de gaz europene, Tiraspolul a emis o decizie prin care a interzis activitatea fermelor. Iar asta s-a văzut inclusiv în activitatea MGRES, care, spre exemplu, noaptea trecută și-a redus generarea până sub 120 de mwh.

Așadar, vedem încă o dată diferențele uriașe între cele două lumi în care se află Moldova. În timp ce lumea barbară din est a recurs, fără nicio remușcare, la provocarea unei crize umanitare împotriva inclusiv a peste 100 de mii de cetățeni ruși, câți locuiesc astăzi în stânga Nistrului, Europa a sărit să ajute toți cetățenii moldoveni, indiferent că se află la Tiraspol, Râbnița, Chișinău, Bălți sau Ungheni.

În timp ce barbarii lui Putin au utilizat pe post de subiecți de experimente oamenii din stânga Nistrului, Europa a venit să-i salveze, să-i scoată de sub criminalul experiment rusesc și să le ofere independență și libertate, care poate veni și cu facturi ceva mai mari, dar în schimb va aduce și stabilitate, predictibilitate, drepturi, locuri de muncă mai bine plătite și un viitor sigur.

Prieteni, indiferent de unde v-ați afla, sper că și cei care mai aveați dubii, măcar acum v-ați convins cu toții cum sunt tratați oamenii de lumea liberă și civilizată, pe de o parte, și de Mordorul lui Putin, pe de alta.

Post Scriptum cu Alex Cozer: UE rezolvă criza energetică

28 ianuarie 2025, 21:02

Uniunea Europeană a găsit o soluție pentru rezolvarea crizei energetice și umanitare...

Post scriptum cu Alex Cozer: Stânga Nistrului, încă fără gaze

23 ianuarie 2025, 20:52

Au trecut 23 de zile de când în Transnistria nu mai sunt gaze naturale iar energia...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Trump a revenit la Casa Albă

21 ianuarie 2025, 20:27

Statele Unite ale Americii au un nou președinte. Donald Trump a revenit la Casa...

Post scriptum cu Alex Cozer: Gazprom, pierderi de miliarde

16 ianuarie 2025, 21:04

Pentru a înțelege mai bine situația așa-zisei crize umanitare din stânga Nistrului,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Situație critică în Stânga Nistrului

14 ianuarie 2025, 20:49

Pe lângă faptul că majoritatea cetățenilor din stânga Nistrului au ajuns să...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Interferențele fără precedent ale Rusiei și oligarhilor în procesul electoral

19 decembrie 2024, 21:16

Iată că se fac exact 2 luni de la referendumul constituțional privind aderarea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Funcționari de la primărie, reținuți

17 decembrie 2024, 20:27

Doi funcționari ai Primăriei Chișinău și mai mulți reprezentanți ai unor companii...

Post Scriptum cu Alex Cozer: S-au găsit „vinovații”

5 decembrie 2024, 21:37

S-au găsit vinovații. Ei sunt Parlicov și Tofilat. Jos cu ei! Premierul Dorin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când nu există, crizele sunt inventate

28 noiembrie 2024, 20:38

Atunci când nu există crize, ele trebuiesc inventate. Pe scurt, cam așa putem...

Opinia ta contează. Comentează!