Post Scriptum cu Alex Cozer: Dodon, prins din nou cu minciuna

Imediat după scrutinul din 3 noiembrie, mai mulți indivizi nemulțumiți de rezultat, dar și de activismul de care a dat dovadă diaspora în cadrul acelor alegeri, au mai plămădit un mare fals prin care urmăresc să-I discrediteze pe cetățenii noștri aflați la muncă în Occident.

Cel care a dat tonul acestei campanii a fost nimeni altul decât Igor Dodon, un antierou mai vechi al diasporei moldovenești. De data aceasta, Dodon a acuzat că moldovenii aflați peste hotare ar fi votat de mai multe ori în cadrul scrutinului de duminică, mergând pe la secții diferite

Desigur, Dodon nu a prezentat nicio dovadă în acest sens. Dar văzând că nu prea este luat de nimeni în seamă, a decis să repete narativul fals, doar că plusând în minciună

I-am cerut public lui Igor Dodon, acum o săptămână, să prezinte probe în acest sens. Pentru că acuzațiile sale sunt extrem de grave. Și dacă un astfel de fenomen s-a întâmplat, desigur, trebuie mediatizat, condamnat, iar într-un final instituțiile statului să intervină.

Igor Dodon nu a venit cu nicio probă în acest sens. Pentru că, vă imaginați, dacă un astfel de fenomen ar fi existat, atunci cu siguranță toți cei adunați în spatele lui Stoianoglo ar fi făcut un uriaș subiect de presă din asta.

În mod evident, nu pot exista însă niciun fel de probe în acest sens, pentru că un astfel de fenomen este imposibil de pus în practică. Asta deoarece procedura de vot în Republica Moldova prevede că, înainte de a lua buletinul, fiecare cetățean trece pe la operatorii din secții pentru a le fi verificate actele. În sistem este introdus IDNP-ul, iar în cazul în care persoana deja a votat, acolo apare o alertă și cetățeanului îi este interzis să mai ridice buletinul.

Dodon știe cu siguranță aceste lucruri, dar a continuat să rostogolească acest fals, preluat apoi și răspândit pe mai multe rețele de socializare.

Colegii de la Cu Sens l-au surprins pe Dodon chiar la un protest la CEC, de săptămâna trecută și l-au întrebat de ce, dacă are probe că astfel de ilegalități s-ar fi produs, nu a depus nicio contestație la Comisia Electorală Centrală.

Da, mai avem multe întrebări, domnule Dodon. La care, din păcate, refuzați să răspundeți. Și e păcat că un politician care a ocupat 4 ani chiar cea mai importantă funcție minte în asemenea hal, iar atunci când îi sunt cerute probe, răspunde într-un asemenea fel.

Poate că a sosit timpul ca în Republica Moldova să fie adoptată o legislație care să prevadă pedepse pentru cei care răspândesc asemenea falsuri. În special pentru persoanele publice, care au acces la mass-media și a căror manipulări pot afecta grav bunul mers al lucrurilor în țară, imaginea unor instituții, credibilitatea unui scrutin electorală și într-un final conduce chiar la instabilitate socială.

Această avalanșă de falsuri trebuie oprită.

Post scriptum cu Alex Cozer: Gazprom, pierderi de miliarde

16 ianuarie 2025, 21:04

Pentru a înțelege mai bine situația așa-zisei crize umanitare din stânga Nistrului,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Situație critică în Stânga Nistrului

14 ianuarie 2025, 20:49

Pe lângă faptul că majoritatea cetățenilor din stânga Nistrului au ajuns să...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Interferențele fără precedent ale Rusiei și oligarhilor în procesul electoral

19 decembrie 2024, 21:16

Iată că se fac exact 2 luni de la referendumul constituțional privind aderarea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Funcționari de la primărie, reținuți

17 decembrie 2024, 20:27

Doi funcționari ai Primăriei Chișinău și mai mulți reprezentanți ai unor companii...

Post Scriptum cu Alex Cozer: S-au găsit „vinovații”

5 decembrie 2024, 21:37

S-au găsit vinovații. Ei sunt Parlicov și Tofilat. Jos cu ei! Premierul Dorin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când nu există, crizele sunt inventate

28 noiembrie 2024, 20:38

Atunci când nu există crize, ele trebuiesc inventate. Pe scurt, cam așa putem...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Nichiforciuc, invitat la consultări

19 noiembrie 2024, 23:54

Au trecut alegerile. Guvernanții ne-au spus că au auzit durerile poporului și...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Eterna reformă a justiției

12 noiembrie 2024, 20:47

În țara noastră de necesitatea reformelor în justiție se vorbește deja de decenii....

Post Scriptum cu Alex Cozer: La alegeri, diaspora a înclinat balanța

7 noiembrie 2024, 21:06

După ce cetățenii moldoveni aflați în afara țării au înclinat balanța în favoarea...

Opinia ta contează. Comentează!