Copiii de la Centrul de plasament „Amic”, din comuna Larga, au avut parte ieri de o experiență neobișnuită
Social 23 decembrie 2024, 18:17 | 85

Copiii de la Centrul de plasament „Amic”, din comuna Larga, au avut parte ieri de o experiență neobișnuită, datorită Școlii Profesionale din Cupcini. Picii au fost pentru câteva ore bucătari. Împreună cu elevii și mentorii lor, au gătit pizza în formă de brazi. Ulterior, deliciile au fost vândute, iar banii au fost donați centrului.

SVETLANA CUCOARĂ, directoarea Școlii Profesionale din Cupcini: "Din considerentele că instituția publică „Școala Profesională din Cupcini” instruiește elevi la programul din domeniul prelucrarea produselor alimentare, organizăm un târg de caritate cu genericul „Crăciunul ne unește”. Toți banii acumulați în urma târgului de caritate vor fi înmânați centrului de plasament „AMIC” din satul Larga, raionul Briceni."

PETRU GUȚU, maestru instructor, Școala Profesională din Cupcini: "Sunt copilași de la trei ani și jumătate până la 15. Am decis că tot ceea ce am preparat împreună cu elevii va fi peste măsurile lor, dar astăzi vrem să facem o pizza în formă de brăduț, ca să avem un anturaj de sărbătoare. A doua parte va fi tot așa un brăduț, pe bețișoare, va fi porționat frumos."

MARIANA TRIFAN, pedagog social: "Gândurile sunt cele mai bune. Zâmbetele copiilor ne înveselesc și pe noi și pe ei și le mulțumim frumos tuturor celor care au organizat acest iarmaroc pentru copii. Este ceva frumos pentru ei."

Elevii Școlii Profesionale din Cupcini au realizat târgul de caritate, iar banii acumulați vor fi donați centrului de plasament, transmit colegii de la TV Nord.

MIRABELA URSACHI, șefa Structurii Psihopedagogice: "Noi, adulții, suntem cei care învățăm de la copii bucuria de a dărui. Prin acest eveniment sensibilizăm cumva societatea și ne dorim o societate cât mai incluzivă. Suntem prezenți astăzi pentru a susține instituția în această inițiativă, pentru a susține copiii din centrul de plasament „Amic” din Briceni.”"

ADRIAN BELEI, primarul orașului Cupcini: "Să facem ca lumea să fie mai bună, iar tinerii care fac un pas în viața de adult să se strângă grămadă, să fie mai aproape cu sufletul, să se deschidă la inimă și ei. Experiența dată o vom prelua și pentru anii viitori."

Târgul de caritate a fost susținut financiar de Ministerul Educației care a procurat produsele alimentare folosite de bucătari în sumă de zece mii de lei.

Opinia ta contează. Comentează!