Vaccinare la început de an școlar
Social 15 august 2024, 20:14 | 603

Au rămas zile numărate până la începutul anului școlar. În context, medicii îndeamnă părinții să țină cont de calendarul național de vaccinare și să imunizeze copiii cu vârsta de 6-7 ani împotriva unor boli precum difteria sau rujeola. Potrivit specialiștilor, rata vaccinării a scăzut în ultimii ani cu cinci la sută, ajungând la 90% la nivel național, ceea ce este sub nivelul recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății pentru a preveni apariția epidemiilor.

VEACESLAV GUȚU, director adjunct, Agenția Națională pentru Siguranța Publică: "Analizând datele statistice actuale, la vârstele care copiii sunt eligibili pentru încadrarea în școală, vorbim de copiii de 6-7 ani, este în jur de 90%, ceea ce înseamnă că din cohorta de 30 de mii de copii, în jur de trei mii nu au beneficiat de vaccinare, ceea ce crește riscul pentru infectare și răspândirea infecției, în special în contextul încadrării lor în clase, aglomerări."

De la începutul anului și până în prezent, au fost înregistrate peste 140 de cazuri de rujeolă, dar s-au înregistrat și alte boli.

VEACESLAV GUȚU, director adjunct, Agenția Națională pentru Siguranța Publică: "Avem și cazuri de tuse convulsivă, o boală, care este, de asemenea, gravă, în special pentru copii mai mici, de aceea, pentru această infecție, vaccinarea începe chiar de la vârsta de două luni. În ultimii 4-5 ani, în țara noastră nu au fost înregistrate astfel de cazuri, dar iată că în 2024, numărul infecțiilor a ajuns la 900 de cazuri deja raportate."

Medicii recomandă părinților să respecte calendarul național de vaccinare aprobat de Ministerul Sănătății pentru a preveni creșterea infectărilor cu boli transmisibile în rândul copiilor.

VEACESLAV GUȚU, director adjunct, Agenția Națională pentru Siguranța Publică: "Conform Calendarului Național de imunizare, se recomandă imunizarea copiilor, prioritar, împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei și împotriva difteriei, tetanosului la vârsta de șase ani și desigur, o doză de vaccin poliomielitic."

Potrivit specialiștilor, rata vaccinării a scăzut în ultimii ani semnificativ. Dacă în urmă cu zece ani, acoperirea vaccinală la copiii de 6-7 ani era de peste 95 la sută, odată cu infecția Covid-19, acest procent a scăzut cu 5%, ajungând la 90%, ceea ce este sub nivelul recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății pentru a preveni apariția epidemiilor. În contextul creșterii cazurilor de Covid-19 din ultima săptămână, specialiștii recomandă populației respectarea măsurilor prioritare de protecție: păstrarea distanței sociale, evitarea locurilor aglomerate, respectarea regulilor de igienă a mâinilor, igiena respiratorie, respectarea măsurilor sanitare la locul de muncă și adresarea la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecției.

Opinia ta contează. Comentează!