Zeci de persoane au venit astăzi la Muzeul Băncii Naționale, unde a fost expusă o colecție de monede comemorative și jubiliare
Social 31 octombrie 2024, 17:38 | 315

Zeci de persoane au venit astăzi la Muzeul Băncii Naționale, unde a fost expusă o colecție de monede comemorative și jubiliare emise de-a lungul timpului. Vizitatori au aflat multe lucruri interesante, inclusiv cum să facă deosebirea între o bancnotă falsă și una originală. Excursia la muzeu a fost organizată de Ziua Mondială a Economisirii.

Pe lângă simbolurile naționale și tradițiile pe care le avem, pe monede sunt și chipurile multor personalități - Maria Bieșu, Grigore Vieru, Ion Druță sau Eugen Doga.

ELENA MĂMĂLIGĂ, ghid, Banca Națională a Moldovei: "În rol central în sala noastră de expoziții este reprezentat de monedele comemorative. Banca Națională dispune de o colecție impresionantă de monede dedicate unor personalități notorii din diferite domenii: istorie, cultură, artă, știința. Dedicată unor evenimente istorice notorii, care promovează tradițiile și obiceiurile noastre. Prima monedă lansată de Banca Națională a fost în anul 1996, la cinci ani de la Proclamarea Independenței. Primul set lansat de Banca Națională este setul compus din 20 de monede bătute în argint, dedicate mănăstirilor. Una din ultimele monede lansate este moneda „Moldova Europeană”, care reflectă aspirațiile noastre europene."

Până acum, Banca Națională a Moldovei a lansat peste 250 de monede comemorative și jubiliare. Pe 31 octombrie marcăm „Ziua Internațională a Economisirii”, o zi dedicată conștientizării importanței economisirii și gestionării responsabile a finanțelor personale. Aceasta a fost instituită în 1924 în Italia, de participanții la primul Congres de Economii.

Opinia ta contează. Comentează!