Post Scriptum cu Alex Cozer: Lecții de demnitate

Puține calități în viața unui om sunt mai importante decât demnitatea. Cel puțin pentru mine, această calitate este una definitorie, fără de care pur și simplu nu ar avea rost să te mai trezești dimineață. Pentru că demnitate înseamnă și moralitate și patriotism. Să-ți trăiești viața în demnitate înseamnă să ți-o trăiești cu rost. Iar națiunile în rândul cărora demnitatea este o calitate ce prevalează, sunt cele care într-un final reușesc să se impună, să se remarce prin civilizație, libertăți, democrație și valori. Dar demnitatea devine și o mare problemă. Pentru dictatori, pentru statele totalitare, pentru corupți și alte tipuri de indivizi lipsiți de moralitate și valori. Pentru că oamenii demni niciodată nu-i vor accepta și se vor ridica împotriva lor, a acestor tipuri de asupritori.

În această săptămână, am avut două exemple de demnitatea impresionante venite din această zonă a lumii. Unde, de multe ori, această calitate definitorie este subjugată, iar de-a lungul istoriei oamenii au fost crescuți și educați de o așa manieră ca demnitatea să le fie o necunoscută.

Mă voi referi în primul rând la militarul ucrainean care a murit eroic, în rafalele gloanțelor criminalilor și barbarilor care i-au invadat țara. Cu o privire impasibilă și demnă, cu capul sus, Oleksandr Mațievskii a rostit „Slava Ukrainî!”. Imediat a fost doborât de gloanțele barbarilor invadatori, care-l înjurau frustrați pe acest brav apărător al țării sale.

De fapt, Ucraina nici nu este țara sa de origine. Potrivit presei din țara vecină, el s-a născut la Chișinău, în anul 1980. Și cea mai mare parte din viață și-a trăit-o între Republica Moldova și Ucraina. S-a stabilit definitiv în Ucraina în 2008. Nu avea experiență militară, dar s-a oferit voluntar într-un batalion din regiunea Cernihiv.

Oleksandr a murit ca un adevărat erou. El nu a căzut în genunchi, nu a cerut îndurare în fața unor barbari lipsiți de orice urmă de umanitate. A ales ca în ultimele sale secunde de viață să aducă un omagiu țării sale, extraordinarei rezistențe în fața criminalilor cotropitori. Și fără să bănuiască vreodată, acest om simplu, care a decis că merită să-și dea viața pentru țara sa, să-și trăiască demn ultimele clipe, a devenit un erou nu doar pentru națiunea ucraineană, ci și pentru întreaga lume civilizată și liberă.

Tot în această săptămână, ceva mai la est, într-o altă țară care luptă pentru libertate, civilizație și democrație, am asistat la alte gesturi care au făcut înconjurul lumii. Georgienii au ieșit din nou în stradă pentru a-și apăra drepturile și viitorul european. Un proiect de lege profund anti-democratic, inspirat de la Moscova, urma să oblige toate entitățile din țară să se înregistreze ca „agenți străini” în cazul în care cel puțin 20% din finanțări proveneau din afara țării. Adică viza în mod clar societatea civilă și organizațiile care luptă împotriva corupției în această țară. Legea era trasă practic la indigo cu ce a stabilit Putin în 2012, în Rusia. Iar de atunci, inclusiv din cauza acestor prevederi, în Rusia a dispărut cu totul presa liberă, opoziția sau societatea civilă.

Însă partidul de guvernământ de la Tbilisi s-a lovit de o rezistență populară extraordinară. Zeci de mii de persoane au ieșit în ultimele zile în stradă pentru a protesta. Protestatarii au fost însă întâmplinați de către poliție cu tunuri de apă și gaze lacrimogene, în consecință având loc ciocniri între cele două grupuri.

Însă demnitatea a impresionat și aici. Au făcut înconjurul lumii imaginile cu o protestatară care ținea drapelul Uniunii Europene în fața tunurilor de apă ale poliției. În scurt timp, în jurul ei s-au adunat alți protestatari, iar apoi numărul lor a crescut la zeci. Toți sprijinind femeia care ținea sus drapelul pentru valorile căreia a decis să lupte cu demnitate. Și sub care nu i-a fost teamă nici de bastoane, nici de gaze lacrimogene și nici de tunurile de apă la temperaturi de iarnă.

Mulțumiri eroului ucrainean! Mulțumiri eroinei georgiene. Gesturile voastre ne inspiră. Ne fac să credem că, într-un final, vom reuși și noi!

Post scriptum cu Alex Cozer: Gazprom, pierderi de miliarde

16 ianuarie 2025, 21:04

Pentru a înțelege mai bine situația așa-zisei crize umanitare din stânga Nistrului,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Situație critică în Stânga Nistrului

14 ianuarie 2025, 20:49

Pe lângă faptul că majoritatea cetățenilor din stânga Nistrului au ajuns să...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Interferențele fără precedent ale Rusiei și oligarhilor în procesul electoral

19 decembrie 2024, 21:16

Iată că se fac exact 2 luni de la referendumul constituțional privind aderarea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Funcționari de la primărie, reținuți

17 decembrie 2024, 20:27

Doi funcționari ai Primăriei Chișinău și mai mulți reprezentanți ai unor companii...

Post Scriptum cu Alex Cozer: S-au găsit „vinovații”

5 decembrie 2024, 21:37

S-au găsit vinovații. Ei sunt Parlicov și Tofilat. Jos cu ei! Premierul Dorin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când nu există, crizele sunt inventate

28 noiembrie 2024, 20:38

Atunci când nu există crize, ele trebuiesc inventate. Pe scurt, cam așa putem...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Nichiforciuc, invitat la consultări

19 noiembrie 2024, 23:54

Au trecut alegerile. Guvernanții ne-au spus că au auzit durerile poporului și...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Dodon, prins din nou cu minciuna

14 noiembrie 2024, 21:56

Imediat după scrutinul din 3 noiembrie, mai mulți indivizi nemulțumiți de rezultat,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Eterna reformă a justiției

12 noiembrie 2024, 20:47

În țara noastră de necesitatea reformelor în justiție se vorbește deja de decenii....

Opinia ta contează. Comentează!