Ouă cu salmonella, depistate de ANSA
Social 24 septembrie 2024, 20:17 | 100

Ouă contaminate cu salmonelă au fost depistate la o fermă de găini din satul Târnova, raionul Dondușeni. Aceasta este administrată de SRL Rediagro.

Constatarea privind lotul de ouă contaminate a făcută de inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor care au efectuat controale inopinate. Potrivit ANSA, prezența bacteriei a fost confirmată prin analize de laborator. În afară de aceasta, medicul veterinar al unității date a eliberat certificate veterinare pe blanchete anulate prin ordinul ANSA, ceea ce constituie o încălcare gravă a cadrului legal. ANSA precizează că ouăle provenite de la păsările bolnave nu pot fi vândute fără procesare adecvată. Oamenii care au cumpărat aceste produse sunt îndemnați să nu le consume și să le returneze unităților de comerț.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie