Pompierii moldoveni detașați în Grecia au reușit să salveze de la flăcări trei persoane, zece case și cinci autovehicule
Social 12 august 2024, 20:06 | 306

Incendiile din Grecia continuă să facă ravagii, iar pompierii moldoveni detașați în misiune în această țară au reușit să salveze de la flăcări trei persoane, zece case și cinci autovehicule. Intervențiile au avut loc în orașul Varnavas, prefectura Attica. Lupta pompierilor moldoveni cu focul a început în după-amiaza zilei de duminică și s-a încheiat luni dimineață.

Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, incendiul s-a răspândit brusc spre zona rezidențială, afectând casele localnicilor. Astfel, pe o suprafață de aproximativ un hectar, mai multe locuințe au fost cuprinse de flăcări. În dimineața zilei de luni, echipa pompierilor moldoveni a primit o nouă solicitare de intervenție de la autoritățile elene în apropierea orașului Atena.

De laa sfârșitul lunii iulie, 20 de pompieri moldoveni din cadrul IGSU, specializați în combaterea incendiilor forestiere, sunt detașați în Grecia.

Autoritățile elene au anunțat pe 12 august că un incendiu de vegetație, alimentat de rafale puternice de vânt, face ravagii în apropiere de Atena. Forțele de protecție civilă din Grecia au ordonat evacuarea mai multor localități din suburbiile nord-estice ale capitalei. S-a întâmplat după evacuarea orașului Marathon pe 11 august.

În total, au fost mobilizaţi 510 pompieri şi 152 de vehicule, iar 29 de avioane au survolat zona, notează Agerpres.

Până în după-amiaza zilei de duminică, pompierii au reușit să localizeze 33 din cele 40 de incendii izbucnite în ultimele 24 de ore.

Ministrul grec al Protecţiei Civile a avertizat sâmbătă că jumătate din ţară prezintă un risc ridicat de incendiu, până cel puţin pe 15 august, pe fondul temperaturilor ridicate, a rafalelor de vânt şi a secetei.

Grecia este extrem de vulnerabilă la incendiile forestiere din timpul verii, în special după o iarnă deosebit de uscată. Iunie şi iulie au fost cele mai calde luni de când au început să fie colectate statistici, în 1960.

Potrivit Grupului interguvernamental de experţi al Naţiunilor Unite privind schimbările climatice, temperaturile în creştere prelungesc sezonul incendiilor şi măresc zonele mistuite de flăcări în întreaga lume.

Opinia ta contează. Comentează!