Jurnalul Săptămânii, 23 Noiembrie
24 noiembrie 2024, 23:00
Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....
Echipa de filmare a emisiunii Jurnalul Săptămânii de la Jurnal TV a fost agresată la poarta omului de afaceri Iuri Luncașu, un apropiat de-al cercului oligarhic de la Chișinău. Un paznic de-al lui Luncașu l-a lovit pe operator cu o lopată de curățat zapadă. Reporterul a chemat poliția, dar înainte să vină echipajul de la 902, echipa s-a pomenit înconjurată de persoane necunoscute cu intenții neclare.
Accesul spre casa lui Iuri Luncașu este îngrădit de o barieră care blochează și o parte de drum public. Echipa, însă, nu a trecut de ea și filma de după bară. După incident, echipa televiziunii a solicitat ajutorul unui echipaj al poliției, iar până la venirea acestuia, drumul a fost blocat de un automobil marca Toyota, astfel încât mașina Jurnal TV să nu poată pleca. Bărbatul din imagini s-a prezentat drept șeful pazei lui Iuri Luncașu și, la fel ca și subalternii săi, nu a ezitat să-i insulte pe jurnaliști.
Nu este clar dacă atunci când spune că anume el l-a instruit pe paznic să se comporte astfel, Florentin Grabovski se referă și la această fază. Precizăm că în cadrul unei convorbiri telefonice purtate cu reporterul Jurnal TV, înainte de producerea acestui incident, Florentin Grabovski s-a prezentat drept consilier al omului de afaceri Iuri Luncașu. Cazul a fost înregistrat la poliție, iar rezultatul anchetei va fi făcut public în termen de 30 de zile. Pe numele paznicului bătăuș a fost întocmit un proces-verbal. El a fost amendat cu 1.500 de lei. Pe de altă parte, însă, acesta ar putea să fie recompensat cu un premiu la locul său de muncă. Cel puțin, asta le-a declarat Florentin Grabovski jurnaliștilor de la o altă televiziune, care au mers la locul incidentului pentru a-l reflecta.
Iuri Luncașu este un om de afaceri cu legături influente la vârful puterii de la Chișinău. Ar fi un apropiat de-al șefului Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, având în vedere că a fost surprins însoțindu-l pe acesta într-o călătorie în Franța. Înainte ca puterea să fie acaparată de PD, în perioada guvernării Partidului Comuniștilor, presa a scris că Luncașu este un apropiat de-al liderului PCRM, Vladimir Voronin. Totodată, Luncașu se numără printre invitații la petrecerile primarului de Orhei, Ilan Șor, condamnat în primă instanță pentru implicare în falimentarea Băncii de Economii.
Echipa Jurnal TV a mers să filmeze domiciliul lui Luncașu, în cadrul unei anchete jurnalistice cu privire la mai multe contracte încheiate de una dintre firmele lui cu instituții de stat, cum ar fi Procuratura Generală sau Curtea Constituțională. Totodată, investigația vizează credite de milioane obținute de Luncașu și partenerii săi de afaceri de la o bancă atribuită oligarhului Vladimir Plahotniuc, Victoriabank, în schimbul unor gajuri cu o valoare mult mai mică.
Precizăm că anume prin acordarea de credite neperformante a fost falimentată Banca de Economii și că Victoriabank se află acum sub supravegherea Băncii Naționale inclusiv din cauza unor operațiuni de creditare cu risc sporit și nerespectării cerințelor prudențiale în acest domeniu. Vom publica rezultatele anchetei în una din edițiile următoare ale Jurnalului Săptămânii.