Usatîi s-a lansat în campanie la Fălești
Candidatul formațiunii „Partidul nostru” pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, Renato Usatîi, s-a lansat în campania electorală la Fălești, orașul său de baștină. În discursul său, fostul primar de Bălți a făcut mai multe promisiuni, între care „introducerea funcției de vicepreședinte al Republicii Moldova” și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate.
Sloganul de campanie al lui Renato Usatîi este „Doar pentru Moldova”.
RENATO USATÎI, candidat la prezidențiale: "Trecerea la Republica Prezidențială, un singur om trebuie să-și asume răspunderea pentru tot ce se întâmplă în țară. Astăzi, eu consider că trebuie să venim cu încă o propunere dacă vorbim de republica prezidențială – să introducem funcția de vicepreședinte al Republicii Moldova, în republica prezidențială, ca fiecare cetățean din țară să nu sufere ca cel care a fost votat de el, cu 49 la sută a pierdut alegerile."
Renato Usatîi a mai propus crearea unui guvern cu reprezentanți ai tuturor partidelor, inclusiv extraparlamentare. De asemenea, el a menționat că optează pentru serviciul militar exclusiv pe bază de contract și anularea celui obligatoriu. Usatîi spune ca va crea un fond prezidențial de rezervă pentru intervenție, va iniția scutiri de impozite pentru diasporă, va crea centre de consultanță pentru cetățenii care vor să facă investiții. Usatîi promite să fie un președinte care va uni societatea. RENATO USATÎI, candidat la prezidențiale: "Eu voi fi un președinte care unește societatea. Moldova nu trebuie să se încline nici în dreapta, nici în stânga, deoarece riscă să se prăbușească. De aceasta, voi promova doar vectorul dezvoltării naționale în interesul statului Republica Moldova și în interesul cetățenilor din Republica Moldova."
Renato Usatîi va fi cu numărul de ordine 3 în buletinul de vot la alegerile prezidențiale. Scrutinul este programat să se desfășoare în data de 20 octombrie. Startul campaniei electorale a fost pe 20 septembrie.