Peste 80 de dosare penale au fost pornite pe fapte de corupere electorală, iar 140 de mii de oameni vor fi documentați
Peste 80 de dosare penale au fost pornite pe fapte de corupere electorală. Circa 140 de mii de oameni vor fi documentați în acest sens. Declarațiile au fost făcute într-un interviu la radioul public de către șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu. Doar în ultimul an, membrii organizației criminale Șor au schimbat cel puțin șase forme de finanțare pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru a curma acest fenomen trebuie schimbată legislația, a mai spus șeful IGP.
VIOREL CERNĂUȚEANU, șeful IGP: "Sunt în proces de documentare activă 83 de dosare penale. În ultima perioadă, avem o accelerare la procesul de documentare și, dacă o să analizăm comunicatele Procuraturii, zilnic sunt expediate în instanța de judecată diferite dosare la capitolul respectiv."
Ce ține de coruperea pasivă, adică acceptarea banilor pentru a susține un anumit candidat, aproximativ 140 de mii de oameni vor fi documentați prin prisma Codului Contravențional. Amenda prevăzută este de până la 37 de mii de lei.
VIOREL CERNĂUȚEANU, șeful IGP: "Cei 140 de mii de cetățeni care s-au lăsat corupți și influențați în acest proces abia acum am finalizat procedura de descifrare detaliată, absolut toate datele, și cred că în cel mai scurt timp vom purcede la examinarea și documentare acestor persoane. Dar nu înseamnă că toți 140 de mii de oameni vor fi sancționați. Mulți colaborează și oferă informații destul de pertinente în procesul de documentare."
Potrivit șefului IGP, e nevoie de o îmbunătățire continuă a legislației pentru a simplifica munca oamenilor legii.
VIOREL CERNĂUȚEANU, șeful IGP: "Infractorii organizației criminale Șor au schimbat doar în ultimul an cel puțin 5, 6 forme de finanțare pe teritoriul Republicii Moldova. Noi trebuie să modificăm să ajustăm și să creăm pârghii legale de documentare pentru ca instituțiile de drept să poată curma aceste fenomene."
În ultimele săptămâni, instituțiile de drept au efectuat percheziții în mai multe dosare de corupere electorală, în raioanele Hîncești, Călărași, Strășeni, Nisporeni, Criuleni, Florești, Orhei și altele. În data de 30 octombrie, 11 lideri teritoriali afiliați lui Șor au fost reținuți în mai multe cauze penale de spălare de bani și corupere electorală, în baza declarațiilor persoanelor care au acceptat bani în schimbul voturilor și acum colaborează cu ancheta.