Damir ar putea scăpa de justiție
Justiţie 12 iunie 2024, 20:16 | 420

Dosarul în care Dorin Damir, finul lui Vladimir Plahotniuc, este acuzat de șantaj și amestec în înfăptuirea justiției, bate pasul pe loc. De mai bine de un an, în această cauză penală au fost stabilite doar șase ședințe, dintre care două au fost întrerupte, iar celelalte nici nu au avut loc. Dacă procesul se va tărăgăna astfel și în continuare, Damir ar putea fi achitat în cele din urmă în legătură cu expirarea termenului de prescripție. Informațiile apar într-o investigație realizată de Jurnal.md.

În această cauză penală, Dorin Damir este învinuit că l-ar fi șantajat pe Vlad Musteață, fondatorul unei companii imobiliare. Damir ar fi recurs la șantaj prin intermediul avocatului și ar fi amenințat că va aplica violența fizică față de Musteață și membrii familiei sale dacă nu-și va retrage pretențiile în cadrul unui altui dosar penal, în care finul lui Plahotniuc era deja acuzat la acea oră. Cealaltă cauză penală se referă la un presupus atac raider asupra afacerilor lui Musteață în timpul guvernării PD.

În 2021, dosarul cu privire la șantaj a ajuns în judecată și s-a aflat în examinare în prima instanță timp de un an. Damir a pledat nevinovat, iar pe 23 decembrie 2022, judecătoarea Aurelia Cazacliu de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a achitat pe ambele capete de acuzare. Procesul continuă la Curtea de Apel Chișinău, unde prima ședință urma să aibă loc încă pentru 17 mai 2023, dar de atunci bate pasul pe loc. Cele șase ședințe anunțate până în prezent au fost fie amânate, fie întrerupte.

Cea din urmă ședință, din 5 iunie, a fost amânată tocmai pentru data de 30 octombrie. De data aceasta, motivul amânării este „imposibilitatea formării completului”, situație care poate fi explicată după demisia recentă a 20 de magistrați de la Curtea de Apel, se arată în articolul semnat de Pavel Păduraru. Șefa completului în acest dosar este judecătoarea Oxana Robu. Solicitată de Jurnal.md să explice motivele tergiversării examinării dosarului Damir, judecătoarea a refuzat să dea un răspuns la telefon și a făcut trimitere la serviciul de presă al Curții de Apel Chișinău. Șefa serviciului de presă se află însă în concediu, așa că portaul Jurnal.md va aștepta revenirea acesteia la muncă și ulterior va încerca să obțină informațiile necesare. Dorin Damir este acuzat și în alte cauze penale. În prezent, acesta se află sub control judiciar.

Despre judecătoarea Oxana Robu se cunoaște că a făcut parte și din completele care i-au condamnat pe învinuiții de tentativa de omor a lui Vladimir Plahotniuc, dar și pe membrii grupului Petrenco, toate aceste persoane fiind achitate ulterior. Tot ea s-a numărat printre magistrații Curții de Apel care, pe 24 mai, i-au achitat pe toți inculpații în dosarul cu privire la omorul din Codrii Orheiului, din motivul expirării termenului de prescripție.

Opinia ta contează. Comentează!