Jurnalul orei 15, 30 Octombrie
Jurnalul orei 15:00 30 octombrie 2024, 16:34 | 504

Prezentat de Călin Jucovschi

Amenzile pentru coruperea electorală au depășit suma de două milioane de lei, potrivit Centrului Național Anticorupție. Numărul amenzilor aplicate a crescut semnificativ în doar câteva zile, iar circa o mie de procese verbale sunt în proces de examinare, se arată într-un comunicat emis de CNA.

Procuratura Georgiei a declarat miercuri că iniţiază o investigaţie privind posibila fraudare a alegerilor parlamentare de sâmbătă, în care partidul de guvernământ „Visul Georgian” a obţinut o majoritate, pe care partidele de opoziţie o consideră frauduloasă. Preşedintele Salome Zurabişvili, un critic al guvernului, va fi chemată joi pentru a fi audiată în cadrul anchetei. Zurabişvili solicită presiuni internaţionale pentru revizuirea rezultatelor scrutinului din 26 octombrie, despre care susţine că au fost viciate prin fraude, potrivit Reuters.

Nouă persoane au fost rănite în noaptea de marți spre miercuri în cel de-al 19-lea atac al Rusiei asupra capitalei Ucrainei luna aceasta, au declarat miercuri oficiali de la Kiev. Între timp, Pentagonul a transmis marți că un „număr mic” de trupe nord-coreene au fost desfășurate în regiunea Kursk din Rusia. Statele Unite sunt îngrijorate de situație.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie