Moldovean condamnat pe viață în Germania
Social 3 februarie 2025, 20:37 | 122

Un moldovean de 37 de ani a fost condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea unei copile de nouă ani, în Germania, la începutul lunii iunie 2024. Potrivit presei germane, bărbatul este fostul partener al mamei victimei. Instanța a constatat că vinovăția este deosebit de gravă.

Verdictul a fost prununțat vineri de Tribunalul din Chemnitz. Moldoveanul a fost acuzat că a ucis copila, pe nume Valeria, venită din Ucraina, într-o pădure de lângă Döbeln, pe 3 iunie 2024. A apăsat capul copilei de nouă ani într-o baltă de noroi, până când aceasta s-a sufocat. Mama Valeriei fugise de războiul din Ucraina cu copiii ei și își găsise o nouă casă în Döbeln, transmite postul de televiziune MDR. Bărbatul era gelos patologic pentru că mama Valeriei se despărțise de el cu câteva zile mai devreme.

MARIKA LANG, purtător de cuvânt al tribunalului regional Chemnitz: "Bărbatul și victima au vorbit pe drum spre școală. A rugat-o să urce în mașină, a dus-o într-o pădure și acolo a omorât-o, în noroi."

În ziua tragediei, Valeria plecase dimineața la școală, dar nu s-a prezentat la ore. Pentru că școala neglijase să o sune pe mama, dispariția a fost descoperită decât după-amiază, când fata nu a mai venit acasă. Trupul neînsuflețit a fost descoperit într-o pădure de lângă Döbeln, după mai mult de o săptămână de căutări intense.

Potrivit procurorilor, există destule dovezi că inculpatul s-a aflat la locul faptei. Anchetatorii au prezentat datele de pe telefonul mobil, înregistrările camerelor video, precum și urmele de anvelope și ADN de la locul crimei. Inculpatul în vârstă de 37 de ani a fost condamnat la închisoare pe viață pentru omor. Eliberarea anticipată din închisoare după 15 ani este posibilă din punct de vedere legal, dar în practică este imposibil.

Opinia ta contează. Comentează!