Alegeri locale, curiozități electorale
Unii primari din Republica Moldova, care au câștigat un nou mandat în cadrul alegerilor de ieri, par a fi de neînlocuit. Aceștia sunt la „cârma” administrațiilor locale de peste 20 sau chiar 30 de ani. Scrutinul de duminică a fost marcat și de alte curiozități, care au fost luate în vizor de Jurnal TV. De exemplu, în unele localități au fost candidați pentru funcția de primar, care s-au ales cu 100% din voturi, iar în altele, cei care se vedeau edili au primit doar două sau patru voturi.
Unul dintre cei mai longevivi primari din Republicii Moldova este Valentin Guțan, care și-a început mandatul de edil în 1987, adică cu 36 de ani în urmă. Acesta a candidat independent la funcția de primar în orașul Cricova. Guțan nu a reușit să câștige din primul tur, însă va merge în turul II. El a fost votat de 1078 de alegători, ceea ce reprezintă 32,7% din sufragii. Dacă va câștiga, va fi la al zecelea mandat.
O situație similară se atestă și în cazul Ninei Costiuc, care, la fel, a candidat independent. Ea a câștigat duminică al nouălea mandat pentru funcția de primar al satului Budești, suburbie a municipiului Chișinău. Nina Costiuc a adunat 1010 voturi, adică a fost aleasă de peste 56% dintre cei care au venit la urne.
De mulți ani la „cârma” admimistrației locale este și Anatolie Pânzaru, care a câștigat al optulea mandat consecutiv de primar al comunei Cremenciug din raionul Soroca.
Și locuitorii satului Selemet, raionul Cimișlia, au ales să fie conduși de același edil. Este vorba de candidatul independent, Tatiana Badan, care a obținut 100% de voturi. Aceasta a rămas singură în cursa electorală după ce Zoia Ciobanu, candidatul Partidului „Șansă”, a fost exclusă din alegeri.
100% din voturi a luat și Mihail Ursu, candidatul PSRM pentru funcția de primar al satului Cotiujeni, raionul Briceni, acesta fiind unicul pretendent care a participat la alegeri în această localitate. Mihail Ursu a fost votat de 943 de persoane.
Totuși, au fost și localități unde unii candidați au obținut voturi numărate. De exemplu, pentru candidatul partidului „Renaștere” pentru funcția de primar în satul Trebisăuți din Briceni au votat doar două persoane. Este și cazul candidatului PAS pentru comuna Elizavetovca din Dondușeni, pentru care au votat, la fel, două persoane. Iar pentru candidatul Partidului Liberal Democrat din comuna Doina, raionul Cahul, și-au dat votul patru alegători.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, pe 19 noiembrie, în 265 de localități din Republica Moldova va avea loc al doilea tur al alegerilor locale, iar în opt localități vor fi organizate alegeri repetate.