Și pe de altă parte, urmăresc ce se întâmplă în Moldova. Nu voi merge foarte departe. Mă voi limita la ultima săptămână. Și avem războaie la toate nivelurile. Război este între administrația de la Chișinău și guvernare. Un război vechi, dar care se acutizează de la zi la zi și de pe urma căruia au de suferit doar cetățenii. Ultima bătălie și care pare și cea mai periculoasă de până acum, este cea în jurul Apă-Canal. Compania care asigură alimentarea cu apă a întreg orașului și a multor localități limitrofe. Ceban a amenințat zilele astea că Chișinăul va rămâne fără apă. Și nu pentru că ar cădea bombe să distrugă infrastructura critică din țară, ci pentru că acolo s-ar fi acumulat datorii de 300 de milioane de lei. Nefiind clar de unde au apărut ele.

Ceban spune că s-a întâmplat din cauza că nu s-a dublat tariful la apă. Cei de la Guvern dau vina pe gestionarea proastă a companiei. Și asta în condițiile în care tariful deja s-a majorat recent cu 40%. Iar ANRE susține că nu există motive pentru o creștere mai semnificativă.

La război asistăm în prezent și în Procuratură. Acolo unde se dau bătălii mai vechi între clanurile care s-au eliberat după evadarea lui Plahotniuc și acum luptă pentru putere. În timp ce dosarele de rezonanță trenează, sau unele chiar sunt clasate din cauza că procurorii nu au acumulat suficiente probe, lupta pentru influență capătă cote tot mai periculoase. Iar zilele astea, odată cu declanșarea concursului pentru șefia PCCOCS, războiul a dat în clocot de-a dreptul.

Până la urmă, ministrul Litvinenco a cerut ca toată procedura să fie anulată, în timp ce 5 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor i-au reproșat că astfel de solicitări nu se fac public, pe rețelele de socializare. Și că ei, adică CSP-ul, trebuie să decidă dacă va fi sau nu anulat concursul.

Dar cea mai tristă epopee din aceste zile este cea din jurul fostului președinte Igor Dodon. Toată această poveste, pe lângă tristețe mi-a trezit și dezgust. La 19 ianuarie, judecătorii i-au permis lui Dodon să meargă în România. El le-a cerut judecătorilor să-i permită să meargă acolo, alături de soție, pentru a însoți copilul care ar avea nevoie de un tratament de reabilitare după ce a suferit de COVID-19.

Sigur că au existat și atunci unele semne de întrebare. Spre exemplu de ce e neapărată nevoie ca ambii părinți să însoțească copilul. Dar, fiind totuși o problemă delicată și personală, s-a trecut destul de rapid cu vederea.

Ca zilele astea să aflăm de la procurori că documentul invocat de judecători pentru a-i oferi lui Dodon dreptul de a părăsi țara, a fost eliberat de un medic care nu a examinat pacientul și nici măcar nu știa despre cine este vorba. Medicul le-a spus procurorilor că a pus ștampila pe document pentru că așa l-a rugat o colegă, prietenă de familie cu Dodon.

Ulterior Dodon a declanșat un adevărat tir verbal asupra președintei Maia Sandu și șefei PA Veronica Dragalin, pe care le-a acuzat că nu ar avea nimic sfânt în ele. Totuși, mă întreb, dacă medicul e sincer și Dodon s-a folosit de propriul copil pentru a pleca pentru câteva zile la odihnă în România, cine și câtă sfințenie are în el? Ca politician, să faci scut din membrii familiei, fie că este vorba despre mamă, copii sau soție, într-un război cu procurorii sau oponenții tăi politici? Ar fi incalificabil. Și chiar sper să nu fie adevărat.

Toate aceste cazuri, la care am asistat în decurs de doar câteva zile, provocate de oameni importanți în acest stat, cu funcții înalte, de responsabilitate, persoane publice, denotă cât de dezbinați, cât de mici pot fi ei. Și cât se războiesc, aici, între ei, în jurul unor interese înguste, doamne ferește să mai fim atacați și din exterior.