Schimbările la școala din satul Flămânzeni, raionul Șoldănești, erau absolut necesare pentru a opri irosirea energiei
Școala din satul Flămânzeni, raionul Șoldănești, arată acum ca nouă, deși clădirea e de pe la începutul anilor 90 ai secolului trecut. Schimbările erau absolut necesare, pentru a opri odată și odată irosirea energiei. Procesul de reabilitare a început în urmă cu doi ani, când datorită implicării într-un proiect, administrația școlii a reușit să ducă la bun sfârșit multe lucruri, cel mai important fiind instalarea panourilor fotovoltaice.
LILIA CUMPĂTĂ, directoare gimnaziu: "În instituție au avut loc 15 măsuri investiționale, printre aceste măsuri putem să enumerăm de exemplu instalare și iluminarea LED, izolarea termică a clădirii tot odată modernizarea sistemelor de încălzire și o măsură importantă sunt panourile fotovoltaice. Aceste schimbări au contribuit semnificativ la scăderea consumului de energie și desigur un confort mai mare pentru elevi, dar și pentru personalul didactic."
Banii economisiți astfel au fost imediat redirecționați spre dezvoltare.
LILIA CUMPĂTĂ, directoare gimnaziu: "Utilizarea tehnologiilor de ultimă ora, a permis o monitorizare mai constantă a consumului energetic. Economia de resurse financiare a fost redirecționată spre îmbunătățirea condițiilor educaționale pentru elevi și alte investiții anume în infrastructura."
Elevii sunt mulțumiți și apreciază condițiile create în ansamblu. „Este mult mai confortabil”, spun aceștia.
VALERIA BUSUIOC, reporter Jurnal TV: "Parte componentă a proiectului de reducere a consumului de energie este și cantina, care funcționează pe bază de curent obținut de la panourile solare, 30 la număr. Instalate în urmă cu doi ani, acestea au o putere de cu 10kw."
Este o plăcere să lucrezi acum la bucătărie, spun angajatele.
Important este și faptul că responsabilii pot să monitorizeze consumul energetic.
GHEORGHE CUMPĂTĂ, șef pe gospodărie în școală: "Noi suntem în camera unde se află punctul de distribuție al luminii electrice. O dată cu venirea proiectului s-a schimbat tot sistemul de iluminare la noi în gimnaziu. Au fost instalate acumulatoare electrice care se încarcă de la bateriile solare."
Școala din satul Flămânzeni, raionul Șoldănești, studiază 251 de elevi.