Noi atacuri asupra sudului Ucrainei
Externe 2 octombrie 2024, 20:44 | 120

Atacurile Rusiei asupra Ucrainei nu contenesc. În dimineața zilei, trupele ruse au atacat cu drone infrastructura portuară a orașului Ismail din regiunea Odesa. A izbucnit un incendiu. Doi șoferi, dintre care un cetăţean turc, au fost răniţi. Ieri, cel puţin şapte civili au fost ucişi, iar alte trei persoane au fost rănite în centrul Hersonului. Între timp, trupele ruse au intrat în oraşul ucrainean Vuhledar care s-a aflat sub presiunea constantă a Moscovei de la începutul invaziei pe scară largă în februarie 2022.

În urma atacului asupra orașului Izmail a izbucnit un incendiu care a fost stins de pompierii Serviciului de Stat de Urgență. Din cauza bombardamentelor la punctul de control Orlovka, operațiunile de tranzit au fost suspendate temporar până la ora 11. „Rușii au tras în mod deliberat în punctul de control, făcând dificilă trecerea graniței. Aceasta este teroare împotriva populației civile”, a scris pe Telegram guvernatorul regiunii Odesa, Oleg Kiper.

În noaptea de 2 octombrie, trupele ruse au atacat Ucraina cu 32 de drone de atac de tip „Shahed”. Apărarea aeriană ucraineană a doborât 11 drone inamice în regiunile Kirovograd, Odesa și Sumî, notrază Forțele Aeriene Ucrainene.

Cel puţin şapte civili au fost ucişi, iar alte trei persoane au fost rănite marţi în centrul orașului Herson. Bombardamentul a avut loc în apropierea unei piețe locale și a unei stații de transport public. Până în prezent, se știe că șapte civili - trei femei și patru bărbați - au fost uciși.

Între timp, trupele ruse au preluat controlul asupra unei mari părți a oraşului Vuhledar, un bastion din estul Ucrainei, situat pe un teren strategic care a rezistat până acum atacurilor ruseşti de la invazia pe scară largă a Moscovei. „Inamicul este deja aproape în centrul orașului”, a declarat pentru televiziunea ucraineană Vadim Filașkin, guvernatorul regiunii Donețk, care a descris situația ca fiind foarte dificilă.

Imagini postate pe rețelele de socializare au arătat că soldații ruși flutură un steag de pe o clădire cu mai multe etaje din Vuhledar.

Președintele Volodimir Zelenski și armata ucraineană nu au comentat marți situația din acest oraș. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că președintele Vladimir Putin „primește în mod regulat informații directe de la armată”, inclusiv despre Vuhledar, dar nu a existat niciun comentariu oficial de la Moscova că orașul a fost cucerit, scrie Reuters.

Opinia ta contează. Comentează!