Într-un mic sat din raionul Edineț, olandezul Jim Boet a deschis una dintre cele mai mari ferme de vaci
Trăim în pace 29 decembrie 2022, 19:51 | 28306

De regulă, străinii care vor să rămână în Republica Moldova, aleg ori Chișinăul, ori altă localitate urbană. În sate pleacă foarte puțini. Printre aceștia din urmă este și Jim Boet, un olandez venit aici în urmă cu zece ani. A ales un mic sat din raionul Edineț, unde și-a găsit o soție. Acum are șase copii. Jurnal TV continuă să vă prezinte istoriile oamenilor de diferite naționalități, care conviețuiesc aici în pace.

Având studii în zootehnie și experiență de lucru la o fermă din Olanda, Jim Boet s-a aventurat să deschidă o afacere și în străinătate. În 2010, a pornit împreună cu un partener să caute locul perfect pentru o fermă. A vizitat mai multe țări printre care Ungaria, Albania, Kosovo, iar când a aflat de Republica Moldova, unde pământul nu era atât de scump, iar taxele mult mai mici, a decis că aici ar putea să-i fie mai ușor să se dezvolte.

JIM BOET, fermier: "Noi am crezut așa. Spun așa cum este. Am crezut că va fi mai ușor. Au fost multe greutăți, desigur, dar am reușit. Iar acum suntem la nivelul la care suntem și vrem să mai creștem."

Cu multa sârguință, dedicație, dar cel mai important, răbdare, Jim a înființat una dintre cele mai mari ferme de vaci din Republica Moldova - în satul Goleni, raionul Edineț.

JIM BOET, fermier: "Pe terenul pe care se află ferma a fost o gunoiște. Câteva sute camioane de gunoi le-am evacuat. Încet-încet am început. Am construit această hală de la zero. Iar acum mulgem aici 220 de vaci."

Jim a adus aici și cele mai bune practici olandeze. Acum, ferma este și una dintre cele mai moderne. Cu ajutorul unei aplicații, bărbatul monitorizează starea animalelor și producția de lapte.

JIM BOET, fermier: "După cum vedeți, fiecare vacă are o etichetă portocalie, care arată starea fiecărei vaci. Dacă vaca mănâncă, rumegă, stă culcată, dacă are febră."

Totuși, aici creșterea animalelor e complicată, spune Jim. E nevoit să-i invite din străinătate pe mai toți specialiștii.

JIM BOET, fermier: "În Republica Moldova la ferme e lipsă de specialiști. De exemplu, un politehnicist, care să curețe copitele la vaci, un veterinar cu care poți să faci o operație. Nu găsesc."

În pofida dificultăților, Jim spune că e mulțumit de viață. Lucrează la fermă împreună cu soția, cu care are șase copii. Iar ca să se integreze mai bine, a învățat limba română.

JIM BOET, fermier: "Așa s-a întâmplat. Am încercat limba română. Copiii m-au învățat și alte persoane, care au fost lângă mine. De vorbit, pot să vorbesc. Doar să citesc și să scriu e mai greu. Dar timpul va arăta."

Mai în glumă, mai în serios, Jim spune că îi lipsește un lucru - cașcavalul olandez veritabil.

Opinia ta contează. Comentează!