Jurnalul orei 15, 11 Noiembrie
Jurnalul orei 15:00 11 noiembrie 2024, 17:46 | 676

Prezentat de Călin Jucovschi

Șase persoane au fost ucise şi alte peste 20 au fost rănite în atacuri ruseşti care au vizat oraşele Nicolaev şi Zaporojie din sudul Ucrainei, au anunţat luni autorităţile locale. Rușii au lovit cu drone de tip Shahed și bombe.

Ministrul Infrastructurii Andrei Spânu se retrage din Guvern, dar și din Partidul Acțiune și Solidaritate. În anunțul său, Spânu scrie că această decizie îi va permite să se concentreze mai mult asupra problemelor importante pentru Republica Moldova.

Combaterea corupției politice a dominat ședința de astăzi a Consiliului Suprem de Securitate, convocat de președintele Maia Sandu. „Corupţia politică a afectat procesele electorale din ultimii doi ani şi a luat amploare la recentele alegeri şi la referendum”, a subliniat Maia Sandu, aducând critici la adresa Procuraturii Anticorupție, care în opinia ei, este „un eșec total în combaterea corupției mari”. În replică, instituția afirmă că duce o lipsă gravă de personal și de resurse bugetare adecvate.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie